Tesla va comercializa roboţi umanoizi până la sfârşitul anului 2027

Tesla va comercializa roboţii săi umanoizi Optimus până la sfârşitul anului viitor, a declarat directorul executiv al acestei companii, miliardarul Elon Musk, marţi, la Forumul Economic Mondial de la Davos, informează DPA.
Tesla va începe comercializarea modelului Optimus „dar numai atunci când vom fi siguri că acesta oferă o fiabilitate ridicată, un nivel foarte ridicat de siguranţă şi o gamă foarte largă de funcţionalităţi”, a spus el. „Practic, îi poţi cere să facă orice doreşti”, a adăugat Elon Musk.

Elon Musk a prezis de ceva vreme deja că viitorul companiei va consta în roboţi şi vehicule fără şofer. La Davos, el şi-a repetat predicţia conform căreia roboţii îi vor depăşi ca număr pe oameni şi vor satisface toate nevoile umane, având grijă de copii, de vârstnici şi de ani malele de companie. În trecut, Musk a prezis că Optimus va fi un chirurg excepţional.
El a mai prezis că inteligenţa artificială (AI) va fi „mai inteligentă decât orice om până la sfârşitul acestui an, dar mai bine aş spune că nu mai târziu de anul viitor”.

„Iar apoi, probabil până în 2030 sau 2031, să zicem peste cinci ani de acum înainte, AI va fi mai inteligentă decât întreaga omenire la un loc”, a adăugat Elon Musk.

Absenţa unei cantităţi suficiente de energie electrică la nivel global afectează progresul AI, a adăugat el, cerând mai multă energie solară pe post de soluţie. Compania Tesla este activă şi în acest domeniu.
Elon Musk a făcut adeseori în trecut predicţii pe care Tesla nu a putut însă să le îndeplinească.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.