2025 – un an prost, 2026 – un an al îngrijorărilor

Studiu: România se aliniază țărilor vestice

Un studiul global Ipsos, referitor la predicţiile pentru acest an arată că, în medie, 71% dintre respondenții din 30 de țări cred că lucrurile se vor îmbunătăți în 2026, însă consumatorii au opinii polarizate în privința economiei mondiale: 49% cred că aceasta va fi mai puternică, iar 51% susţin contrariul. România se aliniază acestor tendințe.

Proteste la modul cum este condusă țara!

Dintre respondenții la nivel global, 66% sunt de acord că 2025 a fost un an prost pentru țara lor. În România, 79% dintre cei intervievați cred acest lucru; 50% afirmă că 2025 a fost un an prost pentru ei și familia lor (relativ la același nivel cu românii – 53%); 71% cred că 2026 va fi un an mai bun decât 2025 (similar cu procentul de 70% în România); 49% pe plan global, respectiv 48% în România, consideră că economia globală va fi mai puternică în 2026; 48% cred că țara lor va fi în recesiune în 2026. În România, două treimi (63%) consideră probabil acest scenariu; 59% cred că vor exista proteste împotriva modului în care este condusă țara lor. Două treimi dintre români (67%) împărtășesc această opinie; 82% planifică să petreacă mai mult timp cu familia și prietenii în 2026. În ţara noastră, procentul ajunge la 91% (printre cele mai mari la nivel global); 59% dintre respondenți intenționează să urmărească Campionatul Mondial de Fotbal din 2026. Românii sunt mult mai atrași de acest eveniment sportiv (72%); Doar 37% pe plan global, respectiv 29% în România, intenționează să petreacă mai puțin timp pe rețelele de socializare.

Au suferit și familia și individul

La nivel global, două din trei persoane (66%, în medie) cred că 2025 a fost un an prost pentru țara lor. După un an plin de tulburări politice, 85% dintre francezi susţin că anul care a trecut a fost un an prost – cel mai mare procent la nivelul celor 30 de țări monitorizate. România (79%) ocupă al patrulea loc la nivel mondial pentru acest indicator, în creștere cu 6 puncte procentuale (pp). În plan personal, jumătate dintre respondenți simt că 2025 a fost un an prost pentru ei și familia lor. Argentinienii sunt mai înclinați să susțină acest lucru (67%), ca urmare a schimbărilor politice și economice dramatice din această țară. 53% dintre români consideră că 2025 a fost un an prost la nivel individual și în familie, ceea ce ne situează în categoria țărilor unde atât perspectiva națională, cât și cea personală se situează într-o zonă negativă. În general, oamenii se simt mult mai bine prin comparație cu 2020, când nu mai puțin de 90% (în medie, la nivel global) spuneau că a fost un an prost pentru țara lor, iar 70% afirmau că a fost un an prost pentru ei personal, potrivit sondajului Ipsos efectuat în primul an al pandemiei.

Pace în Ucraina? Șanșe minime!

7 din 10 cetățeni (71% la nivel mondial, 70% în România) sunt optimiști că 2026 va fi mai bun decât 2025. Dintre cele 30 de țări incluse în studiul Ipsos, francezii (41%) sunt cel mai puțin încrezători că anul acesta va fi mai bun. Între timp, există puține speranțe că războiul din Ucraina se va încheia în 2026 – doar 29% (atât la nivel global, cât și în România) cred acest lucru. Jumătate dintre respondenți (49% la nivel global, 48% în România) consideră că economia globală va fi mai puternică în 2026 față de 2025. Într-o perioadă marcată de războiul comercial la nivel mondial al președintelui american Donald Trump, sentimentul economic a scăzut sau a rămas același în 19 din cele 30 de state cuprinse în studiu. La nivel mondial, optimismul scăzuse la 65% la sfârșitul anului 2022 (un an marcat de inflație, o pandemie globală și războiul din Ucraina) și încă nu și-a revenit complet față de nivelul anterior pandemiei. La fel, credința că economia globală va fi mai puternică scăzuse la 46% în 2022 și rămâne redusă și în acest an.

Posibile pericole la orizont

3 din 10 persoane intervievate (29% în medie, la nivel global) cred că un atac terorist major va avea loc în țara lor în 2026, în timp ce o majoritate redusă (51%) respinge

acest scenariu. Românii se numără printre națiunile cel mai puțin înclinate să susțină ipoteza unui atac terorist, cu un nivel de acord de doar 13%. Siguranța publică locală va fi sau nu mai bună în 2026? Opiniile sunt împărțite: 46% la nivel mondial consideră că zona în care locuiesc va fi mai nesigură în 2026 față de 2025 – un punct de vedere susținut de 38% dintre români. Trei din cinci respondenți (59%) cred că va exista o manifestație publică la scară largă (de exemplu, protest sau revoltă) în țara lor, pentru a protesta împotriva modului în care este condusă țara. Românii sunt mai înclinați să creadă acest lucru, în proporție de 67%. Comparativ cu 2019, trei dintre țările incluse în grupul G7 – Marea Britanie, Japonia (+11 pp, fiecare) cât și SUA (+10 pp) – au înregistrat o creștere a ponderii celor care cred că vor exista manifestații publice la scară largă. În România, ponderea s-a majorat semnificativ, cu 22 pp. 8 din 10 respondenți (78% pe plan mondial, respectiv 77% în România) se așteaptă ca temperaturile medii globale să crească în 2026, iar în toate cele 30 de țări monitorizate există o majoritate care susține această opinie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.