Manifestare dedicată Zilei Culturii Naționale, organizată de ASTRA Dej

Noul an a debutat sub cele mai bune auspicii pentru Despărțământul „Dr. Teodor Mihali” Dej. Prima activitate pe 2022 nu putea să fie decât omagierea marelui nostru poet Mihai Eminescu și marcarea Zilei Culturii Naționale, eveniment sărbătorit online  din cauza pandemiei.

Cu această ocazie, pe platforma ZOOM a avut loc conferința: „Eminescu, Cantemir , Noica – Trei piloni ai culturii române” susținută de pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, un  colaborator apropiat al astriștilor dejeni, care este prezent activ la aproape toate manifestările literare organizate în municipiul de la  confluența Someșurilor. În  continuare s-a derulat dezbaterea cu tema „Cum ar fi viața în pandemie fără poezie”, un subiect de o deosebită actualitate, care a trezit interesul celor care au intervenit în cursul evenimentului. Moderatorul manifestării a  fost scriitorul și omul de radio Zorin Diaconescu, redactor șef al revistei „Astra – Artă și Literatură”, care a reușit să mențină interesul față de tematica celor două dezbateri, fructuoase și binevenite în contextul crizei sanitare în care ne găsim. Nu întâmplător, cei ce iubesc cultura și, mai ales, poezia, au fost invitați în număr mare să-și spună părerea despre subiectele tratate. Unii au intervenit și din… Londra, dar pe lângă astriștii dejeni au accesat parola întâlnirii intelectuali din Cluj-Napoca, Baia Mare, Târgu Lăpuș, Năsăud și din alte localități transilvane, completând tematica conferinței și a dezbaterii organizate cu prilejul Zilei Culturii Naționale și Zilei Eminescu.

Amfitrionul activității a fost și de această dată președintele Despărțământului ASTRA „Dr. Teodor Mihali” Dej, dr. ec. Radu Gavrilă, omul care  inițiază și organizează aceste manifestări de suflet.

În perioada următoare, astriștii dejeni vor fi implicați în alte activități cultural-artistice, ei având un program încărcat pe tot parcursul anului 2022.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut