Statele europene se mulţumesc cu un compromis minim pentru 2035

 

Ţările europene au aprobat joi un compromis minim privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2035, pentru a nu ajunge cu mâinile goale la Adunarea Generală a ONU de săptămâna viitoare şi la COP30 din Brazilia, în noiembrie, informează AFP.

În lipsa unei decizii definitive, cele 27 de state membre au aprobat la Bruxelles o reducere a emisiilor cuprinsă între 66,25% şi 72,5% faţă de nivelul din 1990, care va fi ajustată în cazul în care se va ajunge la un acord în următoarele săptămâni sau luni.

Danemarca, ţara care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, a prezentat acest compromis pentru a demonstra că Europa „este şi va rămâne un lider mondial în domeniul climei”, în pofida divergenţelor dintre statele sale membre.
Însă documentul aprobat joi, după negocieri aprige între miniştrii Mediului din ţările membre ale UE, nu reprezintă decât o simplă „declaraţie de intenţie” şi nu un angajament ferm.

Este o „non-decizie”, a criticat eurodeputatul centrist Pascal Canfin.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.