Congresul Interdisciplinar de Studii Africane COAFRO, găzduit de UBB

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (UBB) găzduiește, în perioada 11-12 septembrie 2025, cea de-a patra ediție a Congresului Interdisciplinar de Studii Africane COAFRO, anunță reprezentanții UBB, într-un comunicat de presă. Evenimentul reunește cercetători și experți din Africa și Europa pentru a dezbate teme majore privind securitatea, guvernanța și schimbările climatice pe continentul african.

Congresul este organizat de Centrul de Studii Africane și Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai, Institutul de Studii Africane și Facultatea de Științe Politice a Universității din București, precum și Centrul Ubuntu al Universității de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Comisia Națională a României pentru UNESCO, Universitatea Cheikh Anta Diop din Dakar (Senegal), Universitatea  Stellenbosch (Africa de Sud) și Universitatea Abomey-Calavi (Benin). Citând aceleași surse, un accent deosebit este pus pe intersecția dintre mediu și societate: criza apei și schimbările climatice, gestionarea resurselor naturale și conflictele comunitare asociate, tematică explorată în special de UBB în cadrul Clusterului de Excelență organizat sub egida Asociației Europene a Universităților orientate către cercetarea Intensivă, GUILD, și Alianței Universităților Africane pentru Cercetare, ARUA. În dezbatere se mai află relația dintre putere, migrație și discursurile mediatice, precum și modalitățile prin care politicile locale și internaționale influențează procesele democratice și stabilitatea socială. Nu în ultimul rând, conferința abordează chestiuni legate de cetățenie activă, etica gestionării crizelor, reziliența comunităților și noi forme de autoritarism și populism. Prin aceste perspective diverse, evenimentul propune o reflecție asupra provocărilor contemporane ale Africii, dar și asupra conexiunilor globale care le modelează, potrivit acelorași surse.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.