Colaborare între UBB și Administrația Națională a Penitenciarelor

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au semnat un protocol de colaborare care deschide noi perspective în formarea profesională a personalului din cadrul penitenciarelor, stagii de practică pentru studenți și activități comune de cercetare și dezvoltare în arii de interes reciproc, informează reprezentanții UBB, într-un comunicat de presă.

Acordul prevede organizarea de programe de formare și specializare în domenii precum psihologie, asistență socială, sociologie, drept execuțional penal sau management instituțional. De asemenea, protocolul include accesarea de fonduri europene în parteneriat, organizarea de evenimente științifice și sprijin pentru elaborarea de politici publice în sfera reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Totodată, acordul facilitează implicarea specialiștilor din domeniul penitenciar și a studenților UBB, inclusiv masteranzi și doctoranzi, la activități comune, inclusiv în spațiul penitenciar, în condiții reglementate.

„Prin acest parteneriat, ne dorim să contribuim la profesionalizarea resurselor umane din sistemul penitenciar, dar și să oferim studenților noștri oportunități de învățare și cercetare aplicată în medii reale, cu impact direct în comunitate”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Petrușel, rectorul UBB, citând comunicatul amintit. Colaborarea va permite prezentarea mediului penitenciar ca un potențial traseu profesional pentru absolvenții UBB, prin facilitarea dialogului interdisciplinar și susținerea inovației în domeniile de interes comun. Protocolul este încheiat pentru o durată de doi ani, cu posibilitatea de prelungire.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.