UBB contribuie la sprijinirea tinerilor cercetători în domeniul DeepTech

Începând cu 1 iunie 2025, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) participă la proiectul european „NextTechTalents – Establish a Talent Ecosystem to Increase the Competences and Future Employability of Early-Stage Researchers, Emphasising the Deep Tech Sector”, finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene, anunță reprezentanții UBB Cluj-Napoca.

Citând aceleași surse, scopul principal al proiectului este de a construi un ecosistem de sprijin dedicat tinerilor cercetători și profesioniști aflați la început de carieră în domenii emergente și avansate din zona DeepTech. Proiectul urmărește să contribuie la creșterea competențelor acestora și la îmbunătățirea perspectivelor de angajare, în concordanță cu direcțiile strategice ale Spațiului European al Cercetării (ERA). După cum arată aceiași reprezentanți echipa UBB va fi implicată activ în identificarea principalelor obstacole și bariere cu care se confruntă tinerii cercetători în domeniul DeepTech, documentarea bunelor practici legate de angajabilitate și mobilitate în cercetare și analizarea provocărilor specifice începutului de carieră în acest sector. „Pe baza rezultatelor cercetării, UBB va contribui la dezvoltarea unor webinare și instrumente de sprijin aliniate matricei ResearchComp, parte dintr-un efort mai amplu de creare a unor programe de formare și dezvoltare profesională relevante și aplicate, testate în practică. Proiectul este implementat în parteneriat cu organizații și instituții din mai multe țări europene: MIND SPARKS GmbH (Viena, Austria) – coordonatorul proiectului, Universitatea de Științe Aplicate din Ventspils (Letonia), Institutul Jožef Stefan din Ljubljana (Slovenia), Universitatea Tehnologică Munster din Cork (Irlanda), Impact Hub Liepāja (Letonia), Cluj IT Cluster (România), Digital Innovation Hub Slovenia (Slovenia)”, transmit reprezentanții UBB. Durata proiectului este de 28 de luni, urmând să se încheie în septembrie 2027.

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.