Clujenii şi-au omagiat poetul naţional

Sute de clujeni au participat ieri la ceremonia dedicată Zilei Culturii Naţionale şi aniversării a 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu organizată la monumentul poetului din faţa Teatrului Naţional ‘’Lucian Blaga’’.

Eminescu cp 4Printre cei care au ţinut să-i aducă un omagiu poetului naţional s-au numărat subprefectul judeţului Cluj, Dan Codrean, primarul Emil Boc, reprezentanţi ai Diviziei 4 Infanterie ‘’Gemina’’ ai Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj, ai Academiei Române, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai altor fundaţii sau asociaţii cultural patriotice din municipiul Cluj-Napoca. În schimb, parlamentarii clujeni, atît cei din opoziţie cît şi cei de la putere au fost dezinteresaţi de acest moment deosebit de important pentru cultura naţională. Astfel, din cei 14 reprezentanţi pe care clujenii îi au în Parlament doar deputatul Aurelia Cristea şi Elena Uioreanu au ţinut să fie prezente la evenimentul dedicat aniversării lui Eminescu.

Manifestările au început cu o slujbă religioasă oficiată de IPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Sălajului şi Maramureşului după care la final au fost depuse coroane de flori din partea autorităţilor locale, instituţiilor deconcentrate, partidelor politice şi asociaţiilor culturale. La final, participanţii au putut asista la un moment de poezie al elevilor Liceului ‘’Mihai Eminescu’’ din Cluj-Napoca.

Tot ieri, Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a marcat Zilele Mihai Eminescu printr-o serie de expoziţii şi manifestări dedicate împlinirii a 165 de ani de la naşterea Poetului Naţional.

Astfel, la sediul central au fost amenajate expoziţiile tematice: Expoziţia de documente din fondul Colecţiilor Speciale ale Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, sub genericul „15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale”, şi expoziţia de fotografie „165 de ani de la naşterea Poetului Naţional Mihai Eminescu”, realizată de Casa de Cultură a municipiului Cluj-Napoca, în perioada 13 – 23 ianuarie 2015. Tot la sediul central, ieri a avut loc manifestarea dedicată Zilei Culturii Naţionale sub genericul „Eminescu -Un poet pentru secolul XXI”. În cadrul programului a avut loc o evocare prezentată de prof. Corina Dindelegan, de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, şi prezentarea temei ‘’Eminescu în Colecţiile Speciale ale bibliotecii judeţene’’.

Tot în contextul Zilei Culturii Naţionale, Federaţia SHARE a demarat o acţiune în care în maşinile de transport public au fost postate autocolante cu fragmente din operele marilor scriitori şi poeţi români, atît clasici cît şi contemporani.

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi, prozatori şi publicişti români, fiind considerat poetul naţional. Începînd din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este sărbătorită Ziua Culturii Naţionale, în urma unei legi promulgate în decembrie 2010. Potrivit demersului legislativ, pe 15 ianuarie, autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune trebuie să realizeze şi să includă în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.