Clubul copiilor din Gherla, din nou în atenţia elevilor

Totdeauna copiii gherleni au manifestat un mare interes faţă de activităţile organizate în cadrul Clubului Copiilor din localitate. Dacă amintim cititorilor noştri doar faptul că acum cîţiva ani (dar şi în perioada 1970-1980) această instituţie obţinea premii naţionale chiar şi în domeniul cinecluburilor (s-au realizat şi filme despre oraşul Gherla sau despre meleagurile someşene!), micii artişti şi regizori fiind cunoscuţi în toată ţara.

Şi în prezent, în cadrul clubului funcţionează un cerc foto-cineclub, la care, de obicei, se înscriu foarte mulţi copii talentaţi în acest domeniu şi care au aptitudini în… arta fotografică sau arta cinematografică. Dar, în anul şcolar 2014-2015, nu numai cineclubul atrage elevii şcolilor din municipiu. Ei mai pot alege între dans modern, jocuri sportive (tenis de masă, de exemplu), robotică,  muzică electronică, informatică aplicată, carturi, aeromodele şi, nu în ultimul rînd (findcă este vorba de cercul cel mai căutat şi cu rezultate de excepţie, despre care am scris şi noi de foarte multe ori în paginile ziarului nostru), „Atelierul fanteziei”, condus de Daniela Katona. Copiii de acolo participă des la diferite expoziţii organizate în ţară (au fost şi la Bucureşti!), iar periodic, micii artişti se prezintă şi în faţa publicului gherlean prin expoziţiile deschise în sediul Bibliotecii Municipale (unde şi în vitrine sînt expuse lucrările de artizanat ale membrilor cercului). În cadrul Clubului Copiilor Gherla funcţionează şi în noul an de învăţămînt şapte cercuri artistice şi tehnico-aplicative.

Deschiderea oficială a noului an de învăţămînt la Clubul Copiilor Gherla are loc luni, 29 septembrie, ora 15:00, la eveniment fiind aşteptaţi toţi elevii înscrişi la activităţile instituţiei de pe strada 1 Decembrie 1918.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.