Opinii: ETERNA DRAMĂ A POPORULUI ROMÂN (I)

Vine o nouă campanie electorală şi actorii noştri se întrec în dueluri periferice, căutîndu-şi fiecare călcîiele nevralgice. Adică cele mai nesemnificative fisuri prin care morbul nimicniciei urcă veninos spre defăimarea iremediabilă. Nimeni nu se întreabă, precum înţelepţii de odinioară, reuniţi în ancestralul „sfat al bătrînilor”, de ce e în stare preopinentul, ce merite are, ce beneficii ar putea aduce societăţii? Dacă faptele lui bune întrec pe cele rele, dacă omul în cauză şi-a atins saţietatea individuală şi este decis să recupereze, în folosul celor mulţi, energiile risipite întru propria şi egoista slavă? Niciodată parcă poporul român nu a fost, în judecăţile sale de valoare, atît de nehotărît, de superficial şi de nevrednic. O febră a demolării zguduie fiinţa neamului, orientîndu-i privirile şi preocupările spre buza prăpastiei şi nu spre aureola înălţimilor. Zguduit, stau şi mă întreb, ca şi alţi antecesori dealtfel, dacă „noi sîntem urmaşii Romei”, dacă mai putem aspira măcar la cinstea de-a ne considera strănepoţii celor peste o sută de daci, demni şi mîndri, imortalizaţi în celebrele statui din Forumul roman de către arhitecţii împăratului Traian?

Nici vorbă de toate acestea! Politicienii noştri bat apa în piua trădării zilnice a intereselor neamului, uitînd să pună în discuţie, să găsească soluţii viabile, la cel puţin 10 boli care rod, precum un cariu, fiinţa acestui popor bătut de soartă. Cu voia d-voastră le voi aminti, în speranţa că, totuşi, careva dintre cei vizaţi, va lua aminte.

– O primă ameninţare, cea mai gravă după părerea noastră, este cea a fulminantei scăderi demografice, de la 23,2 milioane locuitori, în 1990, la 20,1 milioane persoane în 2011!. România a pierdut, aşadar, în două decenii, peste 3 milioane locuitori, adică un mic popor european (cît Slovenia şi Muntenegru la un loc). În ritmul acesta, în anul de graţie 2150, poporul român va dispărea din istorie, printr-o extincţie ce se va accentua în ultima fază, asemeni bulgărului de zăpadă rostogolit pe povîrnişuri, ce-şi accelerează delirul în preajma fărîmiţării totale. Unde aţi văzut, stimaţi concetăţeni, această gravă problemă a naţiei în dezbaterile publice, în ce platformă electorală, în ce program politic?

– A doua ameninţare la fiinţa poporului român vine pe calea înstrăinării substratului material unde îşi are rădăcinile, a vînzării către străini, oricare ar fi ei, a pămîntului pe care Ion al Glanetaşului îl săruta cu ardoare cîndva. Deja inscripţia „proprietate privată” şi-a făcut apariţia. Imaginaţi-vă situaţia cînd, nu peste multă vreme, toate cele peste 14 milioane de hectare de teren arabil al României o vor purta, iar în spatele ei nu se vor afla nepoţii lui Ilie Moromete, ci străini, europeni, americani, asiatici, nu contează! Deocamdată doar un milion de hectare din cel mai fertil pămînt al ţării produce în beneficiul altora, dar să nu uităm că n-a trecut nici un an de la liberalizarea vînzării terenurilor către cetăţenii străini. Arătaţi-mi un partid care şi-a făcut din această problemă o preocupare sinceră, şi va avea votul meu!

– Pe acelaşi podium al nepăsării şi iresponsabilităţii se situează înstrăinarea, pe preţuri de nimic, a resurselor subsolului României. Aurul de la Roşia Montană, Buciumi, Certej, Săcărîmb, Rodna sau Baia Mare; cuprul de la Roşia Poieni sau Moldova Nouă; apele minerale din cea mai bogată aureolă mofetică a Europei (cu peste 3 000 de izvoare naturale!); petrolul şi gazele de şist din platforma Mării Negre, Cîmpia Română, Podişul Moldovei, Podişul Transilvaniei, Cîmpia şi Dealurile de Vest etc.; metalele rare din Munţii Apuseni; sarea din adîncurile Transilvaniei (ce ar putea alimenta întreaga Europă cîteva milenii!). Şi altele. Şi altele. Ce politician aţi auzit să vorbească în cunoştinţă de cauză despre nevoia de-a păstra toate acestea pentru dezvoltarea propriei ţări, ce partid politic şi-a focalizat tema de campanie pe interesul naţional? Spuneţi-mi, şi sînt gata să-mi ridic, respectuos, pălăria!

– Locurile de muncă, respectiv spinoasa problemă a şomajului, este tratată superficial de eminenţele cenuşii ale partidelor şi, implicit, de candidaţii înşişi. În majoritatea absolută a cazurilor problema se transformă într-un slogan populist („vom crea locuri de muncă”), fără acoperire faptică. Niciun candidat n-a venit, în ultimii 25 ani, indiferent de tipul alegerilor, să spună răspicat, cîte locuri de muncă şi unde le va crea (nu un domeniu neconturat, ci concret, întreprinderea, activitatea propusă). Supapa de descărcare a nevoii sociale reprezentată de migrarea celor peste 3 milioane de români în străinătate se dovedeşte falimentară pentru economia românească, rămasă fără cei mai destoinici făptuitori ai săi, agricultori şi meseriaşi deopotrivă. Ca să nu vorbim de salba de probeleme sociale nefaste (destrămarea familiilor, impactul devastator asupra educaţiei copiilor) determinate de aceasta.

Prof.univ.dr. Pompei COCEAN

Universitatea „Babeş-Bolyai”

(va urma)