Radu Zlati: Pactul de coabitare, o greşeală impardonabilă

Deputatul liberal clujean Radu Zlati susţine că Pactul de coabitare semnat, în decembrie 2012, între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu a fost o greşeală politică impardonabilă. Zlati susţine că prin semnarea acestui document, Victor Ponta a garantat şi chiar favorizat păstrarea în jocul politic a surselor de putere şi influenţă, precum şi a pilonilor regimului Băsescu. „Dacă avem acum, prin chiar explicaţiile Preşedintelui României, raţiunea pentru care acesta a determinat semnarea pactului, încă ne sînt necunoscute raţiunile reale pentru care premierul USL a acceptat semnarea acestui pact. Fapt dovedit este că acest pact, o hîrtie fără semnificaţie juridică reală, a făcut ca USL să renunţe la unul dintre pilonii platformei sale electorale: demantelarea regimului Băsescu. În loc ca USL să facă ”Dreptate pînă la capăt”, prin semnătura sa, Victor Ponta a garantat şi chiar favorizat păstrarea în jocul politic a surselor de putere şi influenţă a ceea ce opinia publică a crezut că reprezintă esenţa regimului Băsescu”, arată liberalul. El subliniază că prin ruperea Pactului de coabitare, premierul Ponta recunoaşte că s-a lăsat indus în eroare de către Băsescu. Liberalul este de părere că afirmaţia premierului că astfel, prin ruperea pactului, continuă lupta împotriva lui Băsescu nu este decît una care încearcă să acopere un imens eşec personal.

„Acestea fiind, dacă pe slăbiciunea lui Ponta şi-a reconfirmat şi reconfigurat puterea preşedintele Băsescu, atunci nu putem decît să tragem necesara concluzie că Victor Ponta nu este potrivit pentru cea mai importantă funcţie din statul român”, spune Zlati.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.