Un nou UNPR: Partidul Popular

Ilie CĂLIAN

Pînă să se “coaguleze”, Dreapta se fărîmiţează. Spuneam că este firesc ca PDL – aşa cum a rămas el, cu Vasile Blaga în frunte şi cu o mare “coloană a cincea”, a Elenei Udrea şi Emil Boc – să o “conducă”: este, totuşi, o structură care are un bun “amplasament”, are notorietate, are persoane “recunoscătoare” pentru binele lor, care se datorează partidului. În aceste condiţii, ambiţiile unor mici lideraşi de partiduleţe sînt ridicole: dacă e vorba de o coagulare a Dreptei, aceasta are nevoie de oamenii şi structurile PDL. (Ca o “chestie” de amuzament: aşa-zisa Iniţiativă România Liberală, cu disidenţi PNL grupaţi în jurul lui Chiliman şi Moisescu, doreşte ca toată Dreapta să aibă candidaţi comuni la europarlamentare, iar aceştia să fie afiliaţi PPE. După ştiinţa mea – şi, cu siguranţă, şi a dumneavoastră -, liberalii sînt altceva decît popularii, dar pentru aceşti “autentici” liberali – nu.)

Aşadar, abia apucasem să analizez zvonurile despre desprinderea unor PDL-işti din partid, că minunatul consilier prezidenţial Gabriel Berca ne informează (ce are el cu “viaţa internă” a unui partid?!) că, “foarte repede” se va face un congres al Partidului Popular (în 25 mai), la care vor adera vreo 28 de parlamentari PDL, (precum se constituise, tot la impulsul lui Băsescu, UNPR), din parlamentari în principal ai PDL. A, nu, ne asigură consilierul prezidenţial, preşedintele Băsescu nu se implică în organizarea partidului. Evident, de ce-ar face-o personal, dacă poate folosi rîndaşii?! Se mizează şi pe atragerea unor parlamentari ai PPDD – nu de alta, dar unii dintre aceştia manifestă înclinaţii către USL, iar un nume în plus poate conta. Cine ar trebui să fie şeful Paridului Popular? Nu-mi imaginez că n-aţi ghicit. Evident, Elena Udrea. Aşa că, încă o dată – de ce să se implice “personal” Traian Băsescu?! Dar ONG-ul “Mişcarea Populară”, înregistrat la OSIM (ca o marcă de tenişi) pe numele Ioanei Băsescu?! Evident, aceasta nu se transformă în partid, ci rămîne aşa – pe de o parte, pentru că îi permite lui Băsescu să se desfăşoare la întrunirile acestuia; pe de alta, pentru că un ONG poate primi sponsorizări pe alte căi decît un partid politic (ne)parlamentar.

Celelalte “mişcări” de dreapta se vor mai agita o vreme – atîta vreme cît le va permite Traian Băsescu. Dar membrii PDL – mai ales cei cu oarecare “greutate” în structurile organizatorice – cum vor reacţiona ei? Desigur, mulţi ar urma-o cu dragă inimă pe amazoana Elena Udrea, bătăioasă în fruntea noului/înnoitului partid (al cărui actual preşedinte este un anume Costel Caraş). Însă necazul este că legea i-ar sancţiona, la trecerea în alt partid, prin pierderea postului de primar. Aşa s-ar explica şi vitejia lui Emil Boc, care a declarat imediat că el rămîne în PDL. Vă imaginaţi că ar îndrăzni el să-l înfrunte făţiş pe Traian Băsescu, dacă n-ar mai fi şi alt “schepsis” la mijloc? Păi, mai este unul. Toţi primarii care ar rămîne în PDL, ar vota (şi ar îmboldi oastea lor supusă să facă la fel) pentru candidaţii propuşi de Elena Udrea – la europarlamentare şi prezidenţiale. În plus, în cazul lui Emil Boc, acesta face un joc ceva mai complicat. Un recent sondaj intern (în PDL) arăta că tocmai el este cel mai bine plasat – deocamdată – pentru o eventuală candidatură a PDL la preşedinţie. Aşadar, Boc rămîne în PDL pentru a-l sabota pe Vasile Blaga – şi, eventual, a-şi mai lustrui orgoliul cu voturile unor pedelişti fideli. Nu că ar avea şanse la preşedinţie, dar lui Boc îi plac, şi lui, băile de mulţime. Şi, oricum, i-ar face pe plac lui Băsescu, atîta vreme cît îl poate sabota pe Blaga.

Luînd în considerare toate acestea, este de înţeles brusca veselie care l-a cuprins în ultima vreme pe Băsescu, prezent la atîtea băi de mulţime, şi vioi în a-şi da din nou cu părerea în chestiuni la care nu se pricepe – inclusiv în felul cum le dă dispoziţii noilor procurori. Pur şi simplu, lui Băsescu i-a reuşit din nou ceva la care se pricepe: să destrame definitiv un partid – PDL, în acest caz.