Limbajul cosmic

Ce curios – pe o culme incontestabilă, de cunoaştere,  Ştiinţa Mare ajunge, azi, să dea dreptate filosofilor antici: matematica, muzica şi geometria stau la baza Lumii noastre, se întrepătrund şi sînt complementare Limbajului universal . Există un limbaj arhetipal creat de un Limbaj cosmic, fundamental armonios, ordonat, relaţional – sistemic şi holografic. Acest Limbaj cosmic modelează tiparele de undă ale materiei şi energiei, cele care dau naştere realităţii manifeste, aşa cum o vedem noi, adică  Lumii noastre.

Da, muzica este armonie şi noi, în străfundurile sufletului nostru, nu avem cum să nu rezonăm la acest limbaj universal. Căci aşa este alcătuirea noastră: pe armonie, pe echilibru. Noi „aşa” ne acordăm la armonia Universală şi a celor din jur cu care, vrem nu vrem, relaţionăm. Exact ca acordarea unui instrument înainte de concert. Este clar: bunăstarea noastră fizică, mentală, psihică depinde de cît de bine sîntem acordaţi cu noi înşine şi cu ceilalţi la nivel fizic, emoţional, raţional, psihic. De fapt, boala asta şi este: o dizarmonie, o ieşire din ritm. Ce ne trebuie ca să ne păstrăm întreagă sănătatea şi fericirea, adică bunăstarea fizică şi sufletească? O conştiinţă superioară. Dar, deja se ştie că pe măsură ce conştiinţa devine mai înaltă, asta aduce cu sine un grad mai mare de compasiune, înţelegere, responsabilitate, sentimente pozitive. De ce? Tocmai pentru că aşa sîntem în concordanţă cu Limbajul cosmic şi tocmai pentru că realizăm că totul este legat cu totul şi noi sîntem parte dintr-un întreg iar întregul este în fiecare din noi. Nu-i greu. Şi ne înspăimîntă unde sîntem, nu?

Ce curios: încă acum 2000 de ani, înţeleptul chinez Lao-Tse a înţeles asta: „Dacă vrei să fie pace în lume/ Atunci trebuie să fie pace în naţiune./ Dacă vrei să fie pace în naţiune,/ Atunci trebuie să fie pace în oraşe./ Dacă vrei să fie pace în oraşe,/Atunci trebuie să fie pace între vecini./ Dacă vrei să fie pace între vecini,/ Atunci trebuie să fie pace în cămin./ Dacă vrei să fie pace în cămin,/ Atunci trebuie să fie pace în inimă”.

Este, de fapt, principiul interacţiunii şi al reflexiei.
Dar mai există şi un alt principiu al devenirii – principiul schimbării. E singura constantă, de altfel, într-o lume în continuă mişcare, în care apusul e moartea. Sau nici măcar, căci şi moartea este tot un fel de schimbare, o trecere, „marea trecere”, cum spunea Blaga. Şi totuşi, foarte mulţi ne opunem schimbării, ba chiar o respingem sau ne baricadăm emoţional în faţa ei, cu spaimă, nelinişte şi stres imens. O considerăm o catastrofă, o calamitate, o ameninţare. Or, schimbarea este o ocazie, o oportunitate, o şansă. Ce putem face? Să mergem odată cu ea. Cum?
Mai sînt nişte principii ale devenirii de care, mai ales azi, nu putem să nu ţinem seamă: principiul alegerii şi al implicării. Să învăţăm, deci, să alegem corect şi să ne implicăm cu entuziasm, altfel ne vom socoti nişte marginali, nişte inutili, nişte respinşi şi gradul de nefericire ce revine este uriaş şi de nesuportat.

Principiul atracţiei este şi el deosebit de important şi nu e de glumit cu el. Iată că Ştiinţa Mare a ajuns, azi, să-l valideze: intenţia şi gîndirea pozitivă atrag lucruri pozitive. Dar, atenţie, şi inversul este valabil. De ce? Fiindcă gîndul este o energie purtătoare de informaţie, capabil să creeze realitate. Neurologia şi Psihocibernetica, astăzi, recunosc răspicat. Deci, mai putem să ne plîngem? Sîntem, în mare măsură, cauza a tot ce se întîmplă în existenţa noastră şi explicaţia de ce lucrurile din viaţa personală sau socială sînt aşa cum sînt. Ce ne trebuie, de fapt? Conştiinţă superioară, voinţă, acţiune, perseverenţă, tenacitate chiar, dar şi un ţel înalt. Însă, în nici un caz, nu „scopul scuză mijloacele”, ci „devine mijloacele”, fără a uita o clipă că noi reprezentăm, categoric, microcosmosul unui macrocosmos alcătuit de un Cosmos integral.

Adică? Adică şi mai clar: „Acea convingere emoţională profundă despre prezenţa unei forţe superioare inteligente care se dezvăluie în universul comprehensibil reprezintă ideea mea despre Dumnezeu”. A spus-o Einstein.
Stela-Maria Ivaneş