Românii şi-ar deschide o afacere proprie, dar n-au bani

romaniO treime dintre românii se consideră capabili să-şi deschidă o afacere, motivaţi în principal de perspectiva obţinerii unor venituri suplimentare şi independenţa faţă de angajator, însă principalul obstacol invocat este lipsa capitalului pentru demarare.

Conform unui studiu realizat de compania de GfK, aproape 80% dintre tinerii români sub 30 de ani au o atitudine pozitivă faţă de munca pe cont propriu, la fel ca şi în cazul celor cu diplomă universitară (74%), a celor cu studii medii (63%), şi a celor care au copii (71%). Bărbaţii oferă o rată de acceptare mai ridicată a activităţilor independente, de 68%, în comparaţie cu femeile (63%).

Atitudinea pozitivă faţă de antreprenoriat este ridicată în special la tinerii români cu vîrsta sub 30 de ani. Jumătate dintre aceştia afirmă că antreprenoriatul va fi mai important în viitor, faţă de media la nivel european, de doar 39%. Aproximativ două treimi dintre românii intervievaţi (65%) consideră că antreprenoriatul va avea o importanţă egală sau mai mare în societatea modernă de producţie peste un deceniu, media europeană fiind de 78%.

Principalele motivaţii pentru români de a porni o afacere sunt perspectiva unui al doilea venit (55%), independenţa faţă de angajator (30%) şi posibilitatea de a materializa propriile idei (23%). Pentru majoritatea europenilor intervievaţi, independenţa faţă de angajator ocupă primul loc (45%), urmată de autorealizare (38%) şi perspectiva celui de-al doilea venit (33%).

Lipsa capitalului incipient, situaţia economică incertă, precum şi teama de eşec sunt principalele obstacole resimţite la nivel european cînd vine vorba de întemeierea propriei afaceri. În România, „lipsa capitalului incipient” este resimţit într-o pondere de 67%, media europeană fiind de 57%.

Studiul a fost realizat în 16 state europene – Austria, Danemarca, Franţa, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Spania, Elveţia, Turcia şi Ucraina, la iniţiativa Amway Europa.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.