Ura noastră cea de toate zilele…

Românul revine rar şi timid din somnul cel de moarte. Mai ales cînd îl trezesc alţii! El e tăcut, răbdător cît încape, resemnat, îngăduitor cu toţi şi toate. El speră la vremuri mai bune, gîndeşte simplu şi superficial (“o să treacă”, “scăpăm şi de ăştia”, “va fi mai bine” ş.a.m.d.) şi aşteaptă, mereu, de la alţii. Şi rar, şi puţin de la el însuşi. Nu e mai puţin adevărat că a stat sub dominaţia imperiilor, de la care a rămas mai mult cu obiceiuri rele, cu vicii, cu supunerea, cu minciuna ca împlinire şi speranţă. Cu toate astea, a răzbit veacuri şi luni vrăjmaşe. Cea mai teribilă atitudine nefastă e aceea de a aştepta mereu de la alţii, de a cere ajutor, de a-i linguşi pe alţii, de a fi mereu alături de cei mari, pe lîngă ograda lor, toleranţi, prădaţi, folosiţi ca ajutoare vremelnice. Cît i-au aşteptat românii pe americani după război! De ce? Să-i scape de ruşi, de comunism, de oprimare. Dar nu au venit, iar noi nu am înţeles că interesul, grija, respectul lor, fie şi formal, era pentru sovietici, nu pentru noi! Cu ei cîştigaseră războiul şi împărţiseră prada. Au venit după juma’ de secol – şi acum, pentru interesele lor, mai întîi. Istoria lumii o fac ţările mari, imperiile, cele mici o discută doar, scriam într-o replică de mare succes la public. Cum ar vrea românul să fie cei ce conduc ţara? Ce să facă, pentru ei şi cum?

Să vină cineva, ca un înger din cer, ca un nou Mesia şi să facă:

– în prima zi să mărească salariile, pensiile, alocaţiile de ilegalişti (pardon, revoluţionari) cu sută la sută…

– a doua zi să se ridice din cenuşă în fiecare oraş trei fabrici, două uzine, deci mii de locuri de muncă…

– a treia zi să se are şi însămînţeze tot pămîntul bun de agricultură…

– în ziua a patra, să se isprăvească toate autostrăzile şi magistralele de cale ferată …

– în a cincea zi, să se culeagă deja roadele pămîntului, chiar înainte de a fi îngrijite, săpate, ferite de buruieni…

Apoi ar urma două zile libere, în care întreg leatul ar serba marea victorie, fireşte, cu fasole cu cîrnaţi sau cu sarmale şi s-ar decreta săptămîna de două zile de muncă…

Bine, şi semenul nostru ce să facă? I-ar fi greu fără niscaiva greve, proteste, fără mahalaua verbală din mica şi marea presă … Ar putea urma somnul cel de veci … cu speranţa că, după trezire, vor fi alţii, mai harnici, mai cinstiţi, mai luminaţi şi mai maturi. Sigur, n-am spus pînă aici nimic nou. Iată cum vedea lucrurile marele nostru I.L. Cragiale, acum mai bine de o sută de ani. Ce zicea Leonida? Că şi pe vremea lui era tot republică! … “republica înseamnă trei măsuri … nu mai plăteşte nimenea bir … feştecare cetăţean ia cîte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate …”  Cînd coana Efimiţa întreabă, de unde lefuri, dacă nimenea nu plăteşte bir, Leonida zice grav: “Treaba statului, domnule, că ce grijă are? E datoria lui să se îngrijească să aibă oamenii lefuri la vreme”. Noi nu gîndim, nu procedăm, azi, la fel? Unii dintre noi. Da, dar, din păcate, de la Caragiale pînă azi, am progresat monstruos! Cetăţenii, semenii din vremea marelui clasic, aveau o seninătate, o cinste pe ici, pe colo, un umor naiv, cald, spuneau adevăruri unele radicale … Priviţi la ce şi cum spun cei aflaţi azi la putere sau în opoziţie, cum gîndesc şi cum se îmbogăţesc politicienii şi mai –marii zilei. Priviţi şi vă cutremuraţi. Cei de la putere sînt neprihăniţi, curaţi ca lacrima, cinstiţi ca sfinţii, dar cei de alături, semenii lor, tot români şi ei, dar de cealaltă parte a spurcatei baricade politice, sînt hoţi, nepatrioţi, bandiţi, chiar criminali; unii sînt trimişi la puşcărie. După opt ani de guvernare, cei din fosta putere acuză noua putere – instalată de două-trei luni – de incapacitate, de devalizarea ţării şi ruinarea ei! Cum pot fi semenii noştri atît de plini de ură şi dispreţ faţă de cei de alături? De unde oare URA noastră cea de toate zilele, nesfîrşită şi monstruoasă? de unde oameni buni? Niciodată nu cred că a existat, în acest neam, atîta ură! Şi un război murdar, româno-român! Nicolae Iorga spunea o vorbă magnifică: “Urile mari ucid sau se ucid!” Azi, după atîta aşa-zis progres, cei ce urăsc nu se gîndesc, că ura i-ar putea devora pe ei! Personal aş vrea ca ura să dispară, măcar pentru o vreme. Am putea redeveni oameni adevăraţi cu respect faţă de noi şi de ţară.

Viorel CACOVEANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.