Noutăţi la: Casa de Editură NAPOCA: „MAI APROAPE DE SUFLET”

Un tablou votiv. Această imagine îmi stăruia în minte, cînd am citit pentru prima oară cartea lui Teodor Muntean. O continuare firească a primului volum, poezii ţîşnite „din suflet”. Ghilimelele marchează, desigur, starea autorului, de constant sentiment de apartenenţă la lumea satului şi, mai ales, de păstrător al tradiţiilor cîntului popular. Şi, chiar dacă viaţa i-a purtat paşii pe alte cărări, cîntecul popular, viersul „de acasă” l-a însoţit precum un suav trandafir la butonieră.

E eseu. Dar şi trăire intensă, autentică. Şi ofrandă. Urmaşilor. Şi, de ce nu, cititorilor. O scriitură marcată de sinceritatea autorului, care conjură, deopotrivă, copilăria şi senectutea pentru a desluşi temeinic denominaţiile cîntecului popular transilvănean. În capitolul „Frămîntări”, autorul îngăduie filosofului Cioran să tragă concluzia definitivă: „Tot ceea ce este încă viu în folclor vine dinainte de creştinism: Ca tot ce este viu în orice”.

Iar acţiunea nu are sfîrşit. Începe undeva, în ancestralul alcătuirii neamului, şi merge spre mai departe, undeva la capătul Timpului. O spune, simplu, chiar mottoul cărţii:

„Cîntec, cîntec popular / Tu îmi alini sufletul, / Cine mi te-a dat în dar? /

Tatăl meu cu fluierul”.

Badijonaj pentru sufletul încercat, cîntecul de înstrăinare/îndepărtare sau doina de jale picură în fiinţă, contrar credinţelor, putere. Forţa de a merge mai departe, chiar şi în moarte:

„Nicio moarte nu-i amară/ Ca moartea de primăvară,/ Pe-nfrunzitul codrului/Pe cîntecul cucului…”

Există culegeri de folclor autentic sau, mai exact spus, îndemnul memoriei de a transmite cîntecele mamei, spre exemplu, sau cîntece dedicate unor fiinţe dragi autorului, în ritm şi rimă populară. Autorul cîştigînd, în acest fel, statutul de creator „anonim”, ca parte cunoscută, totuşi, a spiritului veşnic viu al poporului român.

r.v.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.