Concert dedicat ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 Astăzi, 30 noiembrie a.c., Ansamblul Coral VOCI TRANSILVANE al Casei de Cultură a municipiului Cluj-Napoca va susţine un concert omagial dedicat Zilei Naţionale a României. Evenimentul va avea loc, cu începere de la ora 18.30, în Sala Unirii a Muzeului Naţional al Unirii din Alba-Iulia. Cu această ocazie vor fi prezentate lucrări cu tematică patriotică (şi nu numai) din creaţia compozitorilor Augustin Bena, Ionel G. Brătianu, Marius Cuteanu, Iosif Ivanovici, Anton Pann, A. L. Ivela şi Ciprian Porumbescu, din care nu lipsesc cunoscutele piese: „Deşteaptă-te române”, „Cîntecul tricolorului”, „Pe-al nostru steag”, „Trăiască România Mare”, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”; acompaniament la pian: Natalia Constantin. Sub bagheta dirijorului Adrian COROJAN, coriştii clujeni au susţinut, în ultimul timp, concerte şi spectacole în numeroase oraşe din ţară şi de peste hotare, impresionînd prin căldura vocilor şi frumuseţea repertoriului interpretat. Deoarece în prezent Casa de Cultură a municipiului Cluj-Napoca nu deţine un spaţiu propriu şi nu are posibilitatea organizării unor manifestări cultural-artistice pe plan local, confruntîndu-se cu mari dificultăţi şi cu indiferenţa factorilor de decizie, ne vedem nevoiţi să organizăm această manifestare dedicată Zilei Naţionale şi împlinirii a 94 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, Capitala Marii Uniri, şi nu în municipiul nostru – precizează, într-un comunicat remis presei prof.dr. Dan Brudaşcu, manager (director general) al Casei de Cultură a municipiului Cluj-Napoca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.