Vorbe?

RADU VIDA

Dacă nu ne vîră mortu-n casă Nostradamus, înseamnă că mayaşii trebuie să ne transmită ceva ce să ne ridice părul de pe ceafă. Şi dacă nici previziunile lor nu sînt îndestulătoare pentru minţile perverse ale Apocalipsei, atunci cîte o cometă,  planetă sau ce o mai fi, vine să treacă la mustaţă de Pămînt. Am zis „planetă” şi n-am greşit, pentru că oareşce cercetători de la nu ştiu ce institut de privit ceriul au găsit o zvîrlugă. Care nu seamănă cu celelalte surate din Univers. Cică ăsta se mişcă aiurea prin spaţiu, fără să ţină şi ea de o stea în jurul căreia să-şi facă mendrele. Rotaţie, vreau să spun. Şi dacă n-are stăpîn, hălăduieşte, la 100 de ani lumină de noi. Dar tace!

Poate că acolo, sus, se poate aşa ceva, dar aici, pe solul patriei, unde alegerile au creat noi şi noi „stele”, în jurul căreia să graviteze toţi cei care vor binele naţiei, dar se gîndesc în primul rînd la binele lor, aici, zic, vorbele sînt combustia care dă culoare, şuturi şi avînt campaniei. Politicieni, jurnalişti, susţinători şi ne… ai unora sau altora spun vorbe (grele?). Cei care au aşteptat, mai bine de 22 de ani, să moară Măria Sa Prostia, rămîn dezamăgiţi. Pentru că, dacă unul mai slab de minte poate fi luat în batjocură şi, pînă la urmă, iertat pentru cele vorbe, cel care face pe prostu’ e din gaşca lichelelor patentate. Şi nu poate fi iertat. Şi n-ar fi nici o problemă că-şi varsă lăturile în spaţiul public. Electoratul nostru s-a obişnuit să asculte şi pe unul şi pe celălalt şi, de regulă, să voteze ce-i mai rău. Dar, tribulaţiile verbale ale nemernicilor sînt luate în seamă tocmai de cei care ar trebui să ştie să pună filtrul la locul potrivit. Europenii (mă refer la diplomaţie, politicieni, instituţii pancontinentale) iau de bune ce zic leprele din politichia românească şi, serioşi nevoie-mare, calează toate prostiile viitoare pe nişte vorbe de ocară.

Nu dau nume. Pentru că, asemenea planetei rătăcitoare de care vorbeam, şi insul în cauză hălăduieşte fără să fie prins de gravitaţia vreunei stele. Pentru că, nu-i aşa, oportunismul nu poate fi numit astru, nici atitudinea sfetnicului de care facem vorbire nu e mai valabilă decît a unei precupeţe, aflate în „campanie” pentru stabilirea, dimineaţă, a preţului corect, de pe tarabă. Omul nostru, însă, nu e naiv. Ba, am spune, e chiar prea „diştept” pentru ce porcării scoate pe gură. Le-aş fi catalogat minciuni. Nevinovate, dacă ne gîndim că şi el, ca orice (ne)muritor politician, vrea o pîine. Dar… nu! Omul nostru nu-i mincinos. Ci rău! Şi spune că, dacă, cumva, preşedintele iubit va fi din nou suspendat, SUA va renunţa, nici mai mult nici mai puţin, la parteneriatul strategic, cu noi, adică, iar UE ne va retrage dreptul la vot. Şi pentru toate acestea, bagă mîna-n foc.

„După aia, cică, Dumnezeu  cu mila, sîntem o ţară din Asia…” L-am citat, dar tot nu-i dau numele. Pentru că mîrşăvia nu are margini. Şi nu cere… reclamă! Vasăzică parteneriatul strategic e dat de şuviţa lipsă a Băsescului, iar votul nostru la treburile naţiunilor uimite ale Evropei stă în abilitatea marinarului de a conduce spre dezastru România! Chiar, cine poate crede asemenea inepţii!? Şi, mai ales, cum de nu există anume recluziuni pentru asemenea minţi bolnave? Pentru că, vedeţi dumneavoastră, chiar dacă nu-i adevărat nici cît negrul sub unghie, reprezentanţii UE au  răspuns, evaziv, că regulile de vot sînt trecute în tratate, iar SUA nu au catadixit nici măcar vorbă de ocară. Evident, nu sîntem în Asia,  parteneriatul strategic nu se face din cauza unor persoane, fie ele şi genii marinăreşti, iar votul UE este un drept al tuturor statelor, indiferent ce loaze se află, vremelnic, pe post de cîrmaci. Dar, întreb: astea sînt vorbe?