Ţara pensionarilor nefericiţi

VIOREL DĂDULESCU

Cu o economie aflată într-o recesiune ce parcă nu se mai sfîrşeşte, cu o inflaţie care creşte constant şi cu numai 3,5 milioane de angajaţi în sistemul privat, România nu poate nicidecum fi considerată ca locul unde 5,5 milioane de pensionari să poată trăi liniştiţi. Un indicator al acestei situaţii este şi pensia medie lunară, care în vara acestui an a ajuns la “fabulosul” nivel de 769 de lei, şi asta după ce, ani la rînd, guvernele care s-au perindat pe la conducerea ţării au clamat grija pe care o poartă acestei categorii sociale. Însă, de la intenţii – în special cele trîmbiţate în campaniile electorale – şi pînă la realizări există o diferenţă atît de mare încît, de multe ori, rezultatele nu doar că nu se apropie de nivelul promisiunilor, ci chiar reuşesc să le contrazică. Unul dintre exemplele care confirmă degringolada politicii româneşti privind sistemul de asigurări sociale este recenta guvernare pedelistă, care, după ce s-a lăudat cu majorarea cu cîţiva lei a pensiei minime, a ajuns să impoziteze – nelegal de altfel – pensiile care depăşeau un anumit nivel. Dar, acesta este doar un singur exemplu dintr-o lungă suită de gesturi ce, în cel mai bun caz, pot fi denumite amatoriceşti, căci, fără deosebire de culoare politică, conducătorii acestei ţări parcă s-au întrecut în a face praf şi pulbere singurul element care poate susţine sistemul de pensii: economia românească. Aşa că, în prezent, confruntată cu reducerea locurilor de muncă şi cu diminuarea veniturilor persoanelor angajate, România a ajuns în stadiul în care cu greu mai poate să asigure şi această pensie derizorie. Şi totuşi, lucrurile nu stau încă atît de rău: pentru viitorii pensionari perspectivele sînt şi mai sumbre.

De parcă nu ar fi de ajuns că situaţia economică a ţării este în cădere liberă, România mai are de suportat şi fenomenul îmbătrînirii accentuate a populaţiei, care va accentua presiunea asupra sistemului de protecţie socială. Acest fapt, prezentat voalat în ultimii ani, a fost amintit recent de Ovidiu Marian, preşedintele Comisiei pentru buget şi finanţe din Senat. Conform datelor statistice, în anul 2050, angajaţii de mîine ar trebui să susţină doi pensionari, nu doar unul singur cum este în prezent, ceea ce l-a făcut pe senator să afirme că “politica demografică va trebui să fie una dintre principalele preocupări ale viitorului legislativ”. În traducere liberă asta înseamnă creşterea numărului de nou născuţi, pentru ca, în timp, populaţia activă a ţării să se menţină la un nivel acceptabil. Dar acest lucru nu este chiar uşor de făcut, şi este cu atît mai dificil de realizat într-o ţară care oferă tot mai puţin pentru cetăţenii săi. Este greu de crezut că atitudinea românilor se va schimba în această privinţă, atîta vreme cît eforturile privind creşterea unui copil devin tot mai greu de suportat. Dimpotrivă, este de aşteptat ca tendinţa actuală, de reducere a natalităţii, să se menţină şi în viitorul apropiat, cu toate consecinţele care decurg de aici, printre care şi diminuarea numărului de viitori angajaţi.

În aceste condiţii, ce opţiuni au viitorii pensionari? Senatorul Marian enumeră cîteva: ca oamenii să se pensioneze mai tîrziu, să lucreze şi peste vîrsta de pensionare, să facă economii sau să accepte un nivel de trai redus la pensie. Sînt oare realiste aceste soluţii?

Pensionarea tîrzie este deja prevăzută în legislaţia actuală, pînă în 2030 vîrsta de pensionare urmînd să crească la 65 de ani pentru bărbaţi şi la 63 de ani pentru femei, concomitent fiind prevăzută şi creşterea la 15 ani a stagiului minim de cotizare. Însă, asta nu garantează viitorilor pensionari că o vor duce mai bine, căci pensia este asigurată de cei aflaţi în activitate şi, dacă aceştia nu sînt suficient de mulţi şi cotizaţiile lor nu sînt suficient de consistente, atunci nici pensiile nu vor fi decente.

Munca după pensionare pare a fi, în contextul economic actual, mai degrabă un deziderat decît o posibilitate reală. Numărul tot mai redus de locuri de muncă, condiţia fizică după o anumită vîrstă, specializările profesionale aflate într-o continuă schimbare – asta ca să amintim doar cîteva aspecte – fac ca această opţiune să nu fie accesibilă chiar pentru toată lumea, ba chiar dimpotrivă.

Teoretic, economisirea ar putea fi o soluţie, însă, datorită aceleaşi situaţii economice, este una tot mai puţin accesibilă, inclusiv dacă se optează pentru economisirea printr-un sistem de pensii private. Faptul este confirmat chiar de Ion Giurescu, vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, care apreciază că Pilonul III de pensii private facultative “a avut o evoluţie nesatisfăcătoare în cei 5 ani care au trecut de la înfiinţarea sa”. Şi, deocamdată cel puţin, nimic nu ne îndeamnă să credem că situaţia se va îmbunătăţi în viitor.

Ce a mai rămas? A mai rămas ceea ce există şi în prezent: un nivel de trai şi mai redus după pensionare. Acesta este singurul lucru la care pot să se aştepte viitorii pensionari ai ţării dacă situaţia economică din România nu se va ameliora în viitor, iar aceasta şi nu alta trebuie să fie principala preocupare şi a politicienilor români şi a celor care îi aleg. Altfel, vom trăi mereu într-o ţară a pensionarilor nefericiţi.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.