Tăceri

RADU VIDA

Ciudate vremuri! În numele poporului s-au făcut o serie de gesturi politice, s-au risipit energii, s-au declanşat orgolii şi au ieşit la lumina zilei tot felul de interese. Care mai de care!

În general, politica-i vocală, prin însăşi natura ei. Nu numai la noi. Ci peste tot. Şi, chiar dacă tonul e mai moderat, ţinuta mai diplomatică, iar verbul mai ‘’rotunjit pe la colţuri’’ – tot înjurătură la… lepedeul cortului se numeşte. În cetate (a se citi: la Parlament, că de două mii de ani am evoluat!), cleveteala e suverană. Şi, credeţi-mă, nicăieri şi nimeni nu se adună pentru a tăcea. (Excepţiile – marşurile tăcerii – au şi ele sfîrşitul lor, iar în spatele muţeniei se află cuvinte mai grele decît gesturile sau slovele articulate). Aşadar, tot spaţiul politic se zbate între cuvinte, mai mult sau mai puţin meşteşugite; cuvintele, la rîndul lor, influenţează destine şi, cu toate acestea, unii preferă liniştea. O clamează, chiar.

Curtea Constituţională a dat un verdict. Punct. Toată lumea e hotărîtă să respecte această hotărîre. Dar cleveteşte. Europarlamentarul Monica (PDL) Macovei cere restabilirea statului de drept. Evident că în această cerere se regăsesc reflexele procurorului de altădată. Adică: nu asta înseamnă stat de drept? În care unii vor una, alţii – alta şi, cînd nu se poate şi nu se poate, se trece la vot. Se conturează un rezultat, unii spun hăis, alţii – cea şi, pînă la urmă CC (al cui o fi) decide. Punct din nou. Dacă se taie una din aceste faze, e de rău! Nu şi pentru cei care zic că referendumul a fost o înfrîngere a democraţiei. În tăcerea lui, Teodor Chioariu (PNL) a spus cea mai mare tîmpenie: Nu! Prin referendum s-a legitimat democraţia. A! Că n-au vrut Obama sau Merkel sau Putin să pice Băsescu?  Ne-am convins încă o dată cît de mici sîntem. Dar, revin, democraţia n-a murit în această ţară.

S-au adunat însă şi o seamă de bancheri. Care cer… tăcere. Ei spun că nu ajunge să se respecte decizia CC (iniţialele Curţii Constituţionale nu trebuie să vă facă nostalgici!) Şi, în consecinţă, nici respectarea ei. Ei spun că, în economie şi finanţe, pentru a reveni la normal, e nevoie de tăcere. Politică! Explicam mai înainte că nu se poate. Politicul trăieşte din vorbe, iar gălăgia n-ar trebui să afecteze economicul. Şi finanţele. Una e să dai din gură şi alta să constaţi că doi şi cu doi e, oricum, egal cu patru. Numai în economiile slabe şi în finanţele vulnerabile propoziţiile decrepite pot influenţa mersul lucrurilor. E drept că avem o economie precară, iar în finanţe numai… găuri. Dar asta nu înseamnă că nu cuvintele, cele înţelepte, vor remedia, pînă la urmă, situaţia.

Şi suspendatul şi repusul preşedinte Traian Băsescu tace. Putem presupune că se bucură în sinea lui cea mică că are, din nou, servici. Bun! Dar nici nu poate hăhăi, aşa, în văzul lumii. Trebuie să-şi controleze fericirea, pentru că, iată, milioanele şi milioanele de români, care nu-l vor, nu tac. Şi, pînă la urmă, dincolo de dispute, orgolii şi interese, tot el, preşedintele suspendat şi relocat, pentru a doua oară (!!!) a creat acest nemaipomenit clivaj în societate. Şi, oricît de cinic ar fi, nu se poate să nu se întrebe, măcar, aşa, pentru satisfacerea amorului propriu: oare cîţi dintre cei care au fost îndemnaţi să nu meargă la vot, ar fi optat pentru demitere? Ei, dar nu asta-i important. E bine că omul îşi poate respecta promisiunile faţă de Occident, că Barroso, Rompuy, Germania sau SUA pot veghea, pe mai departe, încet dar sigur, drumul nostru spre prăpastia cea mare. Nu dezarmaţi! Nici dacă s-ar fi modificat datele problemei, nu s-ar fi auzit strigătul de ajutor al poporului.
Ci, în continuare, ar fi răspuns… Tăcerea.