Un spirit enciclopedic activ: Prof. Dr. Farm. HONORIUS POPESCU la 80 de ani

Domnul Honorius Popescu este farmacist, inventator, istoric al ştiinţei şi profesor universitar, originar din Cornăţel, judeţul Argeş, născut în 16 august 1932. Deunăzi, cînd mi-am reamintit că dl. Prof. univ. farm. Honorius Popescu a ajuns la vîrsta de 80 de ani, nu-mi venea să cred că au trecut atît de repede cei 44 de ani de cînd l-am cunoscut şi am avut privilegiul să-i fiu prieten.

La prima mea întîlnire cu dînsul, în camera din căminul V. Babeş 15, rezervată de către distinsul şi eficientul Prorector I. Simiti proaspetelor cadre didactice universitare fără locuinţă, nu mi-am închipuit că omul de statură mijlocie, cu fruntea lată şi cu glasul cald, cuceritor, mai avea să-şi pună în valoare multe alte virtuţi. Aceasta pentru simplul motiv că nu epata, nu forţa obţinerea imediată a unei imagini cu ajutorul căreia să-şi impună personalitatea. Acea atitudine mi-a plăcut foarte mult şi am considerat-o un apanaj al inteligenţei sale, al educaţiei şi bunului simţ. Motive pentru care în mintea mea încolţea ideea că voi avea un agreabil coleg de cameră. Revenise la Cluj cu o istorie personală foarte bogată, plină de evenimente pe care ştie să le povestească cu un har pe care îl au numai persoanele dăruite de Dumnezeu.

Ştim din propriile-i mărturisiri că descinde dintr-un lung şir de generaţii iubitoare de carte, însuşire cu care – de asemenea – l-a hărăzit Dumnezeu. Fapt esenţial pentru un cadru didactic universitar. În virtutea tradiţiei familiale, tatăl, dl Aristide Popescu, a dorit să-l facă preot. Mama, dna Maria Popescu, la fel o mare iubitoare de carte, bucurîndu-se de isteţimea cu care la vîrsta de 5 ani învăţase să citească, îşi îndemna copilul să fie cuminte în continuare şi să înveţe carte multă, pentru ca astfel să-l poată trimite la Paris, să devină medic militar. Cu înţelepciune, părinţii i-au pregătit acest drum, trimiţîndu-l la Liceul Brătianu din Piteşti, o şcoală valoroasă, cu profesori bine pregătiţi şi exigenţi. Dar pînă să termine liceul, istoria şi vremurile s-au schimbat, iar în 1951, absolventul Honorius Popescu urma să-şi aleagă traseul profesional, pregătindu-se nu în străinătate ci în interiorul „Cortinei de Fier”. La momentul absolvirii liceului, cu gîndul la profesia pe care i-o înfiripase în subconştient mama sa, încă din copilărie, a venit să susţină examenul de admitere la Medicina din Cluj, împreună cu doi colegi de-ai săi. Era atras, după cum singur mărturiseşte, de „respectabilitatea întemeiată pe virtuţile academice ale înţelepţilor locului şi în egală măsură de ţinuta licenţiaţilor clujeni, care în anii de studiu se înnobilează cu respectul faţă de învăţătură şi cu tandră, incomparabilă colegialitate”. Dar cum o clipă poate schimba un destin, aşa i s-a întîmplat şi tînărului candidat la Medicină. O vizită prealabilă la Catedra de Anatomie i-a dezvăluit prin geamul sălii de disecţie imaginea unor cadavre întinse pe mese în aşteptarea bisturiului demonstrator. Impactul cu acest tablou lugubru, care sugerează finalul dramei umane, l-a făcut să-şi schimbe pe loc opţiunea.

Oscilînd la alegere între alte cîteva facultăţi: Drept, Chimie, Matematică, Geografie, Agronomie, s-a decis totuşi pentru cea mai frumoasă dintre surorile Medicinii, Farmacia. Zis şi făcut. Depăşind fără probleme examenul de admitere a intrat la Facultatea de Farmacie în toamna anului 1951. Ştia, în sfîrşit, ce va face. Cu o plăcere înnăscută pentru învăţătură a frecventat toate cursurile unor corifei ai ştiinţelor farmaceutice, conştient de faptul că atunci cînd va prelua pe propria răspundere funcţia de farmacist, într-un loc eventual izolat, unde statul socialist îl va repartiza după criterii total arbitrare, nu va avea de la cine să ceară sfaturi. Aşa s-a şi întîmplat. Contrar absolvirii cu Diplomă de merit, în 1956, şi contrar solicitării unor cadre didactice de excepţie, profesorii Teodor Goina, Cristian Maiorovici, Erwin Popper, pentru a fi reţinut în învăţămîntul superior, eminentul absolvent a fost repartizat în reţeaua farmaceutică. Acolo şi-a validat în mod strălucit cunoştinţele acumulate în facultate şi, la fel, numeroasele idei novatoare, fapt pentru care a fost solicitat de o serie de unităţi farmaceutice sau de centre de cercetare relaţionate cu acest profil profesional. Peste tot unde a lucrat şi-a lăsat amprenta valorii profesionale şi ştiinţifice pînă în anul 1968, cînd a ocupat prin concurs postul de asistent universitar la catedra de Galenică (disciplină care se ocupă cu prepararea medicamentelor) a profesorului Victor Ciocănelea, la rîndul său o mare personalitate.

Era anul în care l-am întîlnit pentru prima dată în camera din căminul V. Babeş 15, unde asemeni nouă au mai fost repartizaţi doctorandul farmacist Sorin Leucuţa, care a devenit cel mai mare galenist al României de astăzi, precum şi preparatorul farmacist Marius Bojiţă, care a devenit, în opinia mea, cel mai valoros şi mai respectat Rector al UMF Cluj, după Iuliu Haţieganu, al cărui nume este înălţat pe frontispiciul universităţii. Nouă ni s-a alăturat aproape zilnic, venind de acasă, preparatorul farmacist Constantin Polinicencu, cel care este cunoscut acum drept cel mai bun profesor de Organizare farmaceutică din ţară, un adevărat reformator al acestei ştiinţe, dar în aceeaşi măsură un galenist care a inventat preparate farmaceutice fără rival între medicamentele aflate în circulaţie.

În atmosfera creată de tinerele cadre didactice universitare, cărora, probabil, Dumnezeu le-a dat întîlnire în camera aceea de cămin, s-a creat o pasionantă emulaţie pentru ştiinţă şi cercetare, în cadrul căreia se cîntăreau şi se discutau interferenţe şi căi comune de abordare. Fermentul acestor discuţii a purtat amprenta proaspătului asistent Honorius Popescu, cel care venea în învăţămîntul superior cu o experienţă practică deja acumulată.

Dar atmosfera din camera noastră de cămin nu se limita doar la ştiinţă sau la subiectele profesionale cotidiene. În perioadele de relaxare, abordam destul de des teme diverse privind apariţiile editoriale de beletristică, de filosofie sau alte domenii ale ştiinţei şi artei. La oricare dintre ele, Honorius Popescu adera la discuţii şi se antrena în comentarii, atunci ca şi în prezent, venind cu păreri personale argumentate. Întotdeauna a impresionat şi continuă să impresioneze cu un uimitor potenţial de reţinere a denumirilor şi acţiunilor sau împrejurărilor în care au avut loc evenimente petrecute recent, odinioară sau în antichitate, la noi sau aiurea, conferindu-i o aureolă enciclopedică şi făcîndu-l un interlocutor deosebit de agreabil. Talentul său în ale literaturii l-a inspirat mai tîrziu în scrierea a numeroase poezii, de o sensibilitate cuceritoare, pe care le-a adunat într-un volum intitulat „Şoapte de iubire”, volum care în anul 2011 a ajuns la a III-a ediţie. Unele dintre poezii sînt dedicate copiilor săi Ancuţa şi Adrian, aflaţi acum la maturitate şi avînd copiii lor. El continuă să-i iubească la fel de mult şi se bucură de cîte ori are veşti bune despre ei.

Revenind la profilul profesional şi ştiinţific al profesorului H. Popescu sînt de consemnat succesele absolut remarcabile în activitatea didactică şi în cea de cercetare ştiinţifică.

Experienţa acumulată anterior în diferite laboratoare, realizarea tezei de doctorat sub conducerea ştiinţifică a marelui profesor Teodor Goina de la catedra de Farmacognozie (care studiază cunoaşterea principiilor active medicamentoase din plante) şi necesitatea completării Catedrei cu cadre didactice, l-au determinat în evoluţia sa academică să se înscrie pe acest profil. Astfel, din 1972 a ocupat funcţia de şef de lucrări la această Catedră. Dar din acest moment îi apar în cale tot felul de adversităţi şi obstacole din cauza cărora a intenţionat să părăsească facultatea. Şi ar fi făcut-o, dacă la un moment de cumpănă nu i-ar fi apărut un ajutor providenţial în persoana Prof. I. Simiti, om de o anvergură morală şi profesională remarcabilă. Se pare, însă, că uneori Dumnezeu ne hotărăşte traseul, destinul. Eu însumi, autorul acestei relatări, am avut numeroase astfel de momente. Aşa s-a întîmplat şi cu Honorius Popescu. În pofida tuturor vitregiilor, a rămas în continuare la Cluj, ocupînd, din 1981, funcţia de conferenţiar şi şef al Catedrei de Farmacognozie. Prin vitregia istoriei noastre, perioada care a urmat a fost una nefastă, cu profunde urmări pentru învăţămîntul superior. Toate posturile şi avansările au fost blocate de la nivelul C.C. al P.C.R., Biroul Nr. 2, şi în consecinţă, cu toate realizările remarcabile în învăţămînt şi cercetare ale omagiatului nostru, ca mulţi alţii, nu a fost avansat decît după ce istoria a rupt zăgazurile comuniste. Astfel că abia după concursul susţinut în 1990, dl Honorius Popescu a devenit profesor universitar.

După preluarea conducerii Catedrei şi încă mai mult după avansare, şi-a imprimat personalitatea în evoluţia disciplinei, aprofundîndu-i şi extinzîndu-i conţinutul, adăugîndu-i Fitoterapia, iniţiind cursul „Plante toxice”, destinat completării cunoştinţelor ştiinţifice ale studenţilor, contribuind la iniţierea cadrelor care aveau să lucreze în reţeaua naţională de centre preocupate de identificarea şi prevenirea intoxicaţiilor. Aptitudinile, experienţa şi dîrzenia de cercetător l-au ajutat să reformeze şi activitatea catedrei, imprimîndu-i caracterul interdisciplinar, interuniversitar şi internaţional. A reuşit astfel să conecteze disciplina la societăţile profesionale şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Cele 48 de invenţii şi 254 de articole ştiinţifice publicate în reviste din ţară şi străinătate au conferit profesorului Honorius Popescu statutul şi prestanţa unei personalităţi de anvergură.

Prestanţa sa profesională şi ştiinţifică, în plan naţional, este recunoscută şi prin rolul de colaborator la alcătuirea Farmacopeei Române. Afirmarea sa internaţională a început încă din anul 1986, cînd a ţinut prelegerile de Aromaterapie pentru grupul de medici şi farmacişti din ţări francofone, veniţi la Bucureşti pentru specializare prin Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială.

Tot din această perioadă, Prof. Honorius Popescu a reintrodus în programa studenţilor cursul de „Istoria Farmaciei”, întrerupt cu 18 ani în urmă din cauza lipsei de interes a oficialităţilor de la vremea aceea. În acest demers l-a ajutat spiritul său enciclopedic, memoria prodigioasă, potenţialul mental de invidiat şi interesul pentru evoluţia ştiinţelor farmaceutice, consemnarea ei pentru posteritate. El şi-a asumat această obligaţie. În consecinţă, a dat cursului propriu o remarcabilă consistenţă, iar cercetării ştiinţifice din domeniul Istoriei farmaciei o amploare şi profunzime care au stîrnit interesul Academiei Internaţionale de Istoria Farmaciei, în care a fost invitat şi acceptat ca membru activ în 2003.

O consemnare care trebuie făcută este legată de faptul că, în lucrările sale, Prof. Honorius Popescu a repus în drepturile lor istorice corifeii Şcolii Clujene de Farmacie şi pe cei ai Şcolii Naţionale în acelaşi timp, făcîndu-i cunoscuţi Societăţii Internaţionale de Istoria Farmaciei. Domnia sa şi-a venerat predecesorii. Aceasta este o virtute care nu-i găsibilă la oricine. Ea aparţine doar acelora care la rîndul lor oferă motive pentru a fi preţuiţi.

La finele anului 1997, Prof. Honorius Popescu s-a pensionat. În continuare şi-a păstrat titlul şi funcţia ştiinţifică de profesor consultant, calitate în care a condus şi finalizat numeroase teze de doctorat. În acelaşi timp a ocupat funcţia de profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, pînă în 2007. În această tînără universitate şi-a format succesori, moment după care s-a retras cu sentimentul lucrului împlinit. Retragerea din învăţămîntul superior nu a însemnat pentru Prof. Honorius Popescu şi întreruperea activităţii ştiinţifice. Dimpotrivă, şi-a continuat şi încă îşi continuă activitatea cu succes, de atunci şi pînă în prezent lansînd în fiecare an cîte un volum cu scrieri istorice sau de cultură generală.

Volumele recente, întitulate „Dincolo şi dincoace de uitare”, apărute în 2011 şi 2012, atestă prospeţimea, vigoarea şi anvergura intelectuală a acestei remarcabile personalităţi.

Întreaga activitate profesională şi ştiinţifică a domniei sale nu poate fi cuprinsă în spaţiul restrîns al unei astfel de prezentări. Nutresc speranţa că discipolii domniei sale îi vor consemna pentru istorie realizările recunoscute şi recompensate prin numeroase diplome şi medalii, precum şi prin primirea ca Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, sau ca membru activ al Academiei Internaţionale de Istoria Farmaciei. Sînt recunoaşteri care se constituie într-o cunună de lauri, care îi înnobilează personalitatea la cei 80 de ani încă activi.

Dorim ca Dumnezeu să-i menţină prospeţimea mentală şi spiritul enciclopedic de care se bucură în prezent, pentru a adăuga noi lauri în cunună.

Prof. Dr.
Alexandru ROTARU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.