Integrarea ţiganilor

RADU VIDA

Eforturile autorităţilor române au dat chix. Cu toată bunăvoinţa, aplecarea serioasă şi alocarea de fonduri speciale, n-au reuşit în tentativa de a integra rromii în societate. Încercările au fost de diferite tipuri şi, zău, n-au lipsit nici tentativele de calificare, nici locurile de muncă (bineînţeles, unde ei puteau face faţă), nici discriminările “pozitive” la diferite forme de învăţămînt, nici ajutoarele băneşti. Nimic n-a stimulat măcar voinţa acestor oameni de a participa, altfel decît s-au obişnuit, la viaţa socială. Putem să ne lăudăm, să alcătuim statistici mincinoase, să ne batem cu cărămida în piept cît de multe am făcut pentru această comunitate: adevărul este că n-am reuşit!

Nu e momentul să căutăm scuze. Şi nici vinovaţi. Ambele „tabere” însă trebuie să spere. Şi să persevereze. Poate, poate…

Cu toate că n-au vrut să se lege la cap – asta pentru că nu-i durea –, francezii au făcut mare vîlvă în Europa cu problema ţigănească. A ţiganilor noştri, vreau să spun. La început, i-au primit, apoi au strîmbat din nas şi, cînd n-au mai suportat stilul lor de viaţă, au protestat. Sigur că autorităţile au luat imediat măsuri. Spre deosebire de ai noştri, funcţionarii francezi ştiu că sînt plătiţi de contribuabili, că au o mare datorie faţă de aceştia în a le face pe plac. Aşa că, pe rînd, le-au demolat aşezările mizere, i-au mutat în rulote, la marginea marilor oraşe, i-au plătit cu bani buni, doar-doar or părăsi Hexagonul.

Şi au făcut serioase presiuni asupra guvernelor României pentru a… a ce? Nici un rezultat notabil! Nimic! Profitînd de libertăţile continentale şi bazîndu-se pe susţinători anonimi, care ştiu să dea din gură, dar nu i-ar primi nici la un kilometru de uşa cortului, etnia s-a răspîndit în Europa, purtînd cu ei pestilenţialul sărăciei. Dar şi nevoia de a supravieţui în orice condiţii. S-au plîns danezii şi norvegienii, s-au oripilat islandezii şi finlandezii, au făcut gălăgie olandezii şi francezii… Nimic! Cei din urmă, însă, s-au hotărît să dea o lecţie celorlalţi şi, mai ales, autorităţilor române Şi s-au pus pe treabă. Cu entuziasm. La Orly s-a creat primul (gurile rele spune că şi ultimul) centru de integrare a rromilor din Franţa.

De la început au fost probleme, aşa că nu i-au amestecat cu populaţia locală, ci le-au amenajat un sat. 74 de rromi au acceptat să trăiască în nordul Franţei (departamentul Val de Marne). S-au accesat fonduri europene.  S-au creat condiţii deosebite. Şi s-a dat uitării vechea tabără improvizată de la Orly (care a ars, în condiţii misterioase, la începutul anului 2010). Trai, nenică! Nu lipsea vătraiul, aşa că, o vreme, toată lumea a fost mulţumită..  S-au tocat cei 250.000 de euro veniţi de la Bruxelles. Şi, bineînţeles, asociaţia „Habitat et soins”, care a făcut eforturi deosebite pentru integrare, a rămas cu buzele umflate. Nimeni din tabără nu vrea să muncească, există probleme cu şcolarizarea adolescenţilor, nici vorbă de programe impuse…

Nu ne bucură că nici ei n-au reuşit. Sper, însă, că după această experienţă, francezii să realizeze că etnia de-şi zice rromă este cu totul aparte, că secolele de neglijare a lor au infiltrat în însăşi gena lor un mod de viaţă cu totul diferit de a altor popoare.  Şi, mai ales, să priceapă că de unul singur nu se poate. Întreaga comunitate europeană trebuie să contribuie la schimbare relelor practici ale ţiganilor de pretutindeni.

Franţa, mai socialistă ca niciodată, continuă însă demolările de tabere ilegale de la Lille, Paris şi Lyon. Pentru protejarea sănătăţii publice! Sau dă cîte 300, respectiv 100 de euro pentru adulţii şi copiii care părăsesc, de bună voie, ţara. Iar Comisia Europeană? Din fotoliile lor pluşate, critică pe toată lumea!