O LUCRARE LEXICOGRAFICĂ COMPLEXĂ

  Cu toate că în prezent, după unele informaţii, se citeşte tot mai puţin, dicţionarele continuă să fie destul de des folosite la toate nivelele învăţămîntului. Aceasta este o dovadă că dicţionarele (toate tipurile) pot să asigure cititorilor o bogată informaţie. Nu ar strica să fie folosite şi de unii politicieni. Este ştiut că efortul depus la elaborarea dicţionarelor nu este uşor, indiferent de tipul de dicţionare.

De curînd am intrat în posesia unui dicţionar aparte, elaborat de unul dintre lexicografii de seamă ai Clujului, ultimul mohican din vechea gardă a autorilor de dicţionare şi atlase. Este vorba despre bănăţeanul Petru Neiescu, care la o vîrstă venerabilă a avut curajul să dea specialiştilor o lucrare de o deosebită importanţă pentru lingvistica românească şi nu numai. Avem în vedere Dicţionarul dialectului istroromân, vol. I, literele A – C, apărut la Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011, (XXIII + 346 p.). Travaliul la dicţionarul menţionat este cît se poate de greu şi interesant. Pentru toate dicţionarele sau atlasele lingvistice se întocmesc apriori nişte norme care se repetă pe tot parcursul muncii la lucrarea respectivă. În cazul de faţă, treburile au stat altfel. Autorul, aidoma arheologului, din diferite cioburi găsite risipite, adăugîndu-le şi potrivindu-le, a reuşit să dea viaţă unui obiect de valoare, o bijuterie.

În urmă cu cîtva timp am relatat în „Făclia” despre aromâni (macedoromâni), date scrise de un iscusit clujean, Gh. Hristodol, aromân de origine. În cele ce urmează vom zăbovi puţin asupra dicţionarului dialectului istroromân, dialect considerat de specialişti ca „ultimul desprins din limba română comună” şi care, datorită faptului că are un număr redus de vorbitori, se află pe cale de dispariţie, aşa cum au mai dispărut şi alte dialecte şi chiar limbi în decursul istoriei, inclusiv în Europa. În această situaţie merită să fie subliniat faptul că diferenţele mari dintre dialectele limbii române i-au făcut pe unii lingvişti să le considere limbi romanice independente, deşi n-au avut posibilitatea să devină limbi oficiale ale unor ţări sau teritorii. Părerea lor se află în contradicţie cu cele susţinute de majoritatea lingviştilor români şi străini, care consideră că limba română are patru dialecte: dacoromân, aromân, meglenoromân şi istroromân. Dintre acestea, numai dialectul dacoromân a avut şansa oferită de istorie să ajungă limbă literară şi oficială (naţională) a unui popor, cunoscut ca limba română, vorbită în ţara noastră şi în vecinătatea ei.

În urmă cu peste un veac A. Byhan a publicat lucrarea intitulată Istrorumänisches Glossar, care conţine doar lexicul excerptat din diferite lucrări apărute anterior. Lucrarea lui A. Byhan a avut un rol pozitiv, ea stîrnind interesul pentru istroromâni şi graiul lor. Rezultatul a condus la apariţia unor culegeri de texte, uneori însoţite de glosare, monografii, precum şi numeroase studii şi articole. Pentru cercetarea dialectului vorbit de istroromâni au efectuat călătorii de studii acad. E. Petrovici şi Petru Neiescu, autorul prezentului dicţioar, precum şi mulţi alţii.

Menţionam la început că elaborarea unui astfel de dicţionar a fost îngreunată de mai mulţi factori, în primul rînd de deosebirile de ordin lingvistic dintre diversele sate de istroromâni. Apoi, lipsa standardizării dialectului, a unor norme gramaticale şi ortografice. Cele relatate şi încă multe altele au contribuit la redarea diferită a unor cuvinte sau variante ale lor. Faptele relatate au creat dificultăţi şi în alegerea cuvîntului-titlu sau a titlului articolului de dicţionar, cum se mai numeşte. Pentru o mai bună înţelegere a semnificaţiilor cuvintelor, acestea sînt însoţite de un bogat material ilustrativ, ce constă din propoziţii, expresii, sintagme etc., care conţin forme gramaticale specifice dialectului, la singular, precum şi la plural. Articolele de dicţionar se încheie cu etimologia cuvintelor, ceea ce îi dă dicţionarului un caracter foarte bogat: normativ, descriptiv, sononimic şi etimologic. Dialectul istroromân are în componenţa sa şi numeroase împrumuturi, cu precădere din limba croată, însă, aşa cum subliniază autorul dicţionarului de faţă, cum era de aşteptat, ‘’Fondul lexical de bază fiind cel românesc, o mare parte a lexicului are o origine comună cu cea a limbii române’’ (p. VIII).

Lista lucrărilor din care a fost excerptat materialul ilustrativ trădează imensul efort depus de autor pentru realizarea celui mai competent dicţionar al dialectului istroromân. Ca sursă au fost utilizate un număr însemnat de atlase lingvistice (româneşti, italieneşti etc.), dicţionare, glosare, note de călătorie şi, nu în ultimul rînd, o serie de articole, studii şi monografii elaborate de specialşişti români, precum şi de numeroţi străini.

Dicţionarul elaborat de domnul Petru Neiescu, atît prin bogăţia de cuvinte-titlu, cît şi prin imensul material ilustrativ, ne permite să-l considerăm de o valoare inestimabilă, un instrument de lucru eficace pe care îl recomandăm cu căldură unui număr însemnat de specialişti. Autorului îi dorim sănătate să poată duce la sfîrşit şi celelalte volume.

O. VINŢELER

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.