Dublu avantaj pentru Băsescu la Referendum!

E ciudat, e straniu, e total incorect, dar adevărat: preşedintele Traian Băsescu e de două ori avantajat la Referendum! Şi asta datorită înţeleptei gîndiri ciucce şi deciziei aberante a Curţii Constituţionale. Pe care mai-mai aş numi-o Ograda Personală. A cui? Ştim cu toţii! De ce e avantajat?

Preşedintele a primit cadou sau răsplată două şanse: una reală, corectă, democratică, şi anume, ca alegătorii să voteze împotriva demiterii; altă şansă este ca mare parte dintre alegători – cei pe care-i doare în cot de CCR, de Parlament, de ţară şi de popor, să nu se prezinte la vot. În acest caz, nu se vor realiza 4,5 milioane de votanţi +1 pentru demitere, iar Băsescu rămîne la Cotroceni. Atenţie: rămîne nu prin vot, prin voinţa electoratului, ci prin absenţa, dezinteresul şi lenea lui, a unei părţi din acesta. Sînt încurajaţi, respectaţi şi apăraţi preşedintele şi cei ce nu vin la vot. Asta da!, democraţie. Curtea Constituţională a făcut din cei ce vor merge la vot o turmă de “proşti”, neînţeleşi şi primitivi care vor vota degeaba, aiurea în tramvai. Pe şleau spus, CCR i-a umilit pe cetăţenii care vor merge la vot, i-a batjocorit, căci, aşa cum am spus, i-a dat două şanse lui Băsescu şi nici una celor ce votează cinstit.Întreb: mai hotărăşte poporul ceva? Nici vorbă. Mai mult, Băsescu poate spune simpatizanţilor lui: “Iubiţii mei, staţi acasă, nu mergeţi la referendum, e vară, e caniculă, mergeţi la mare, la băi, la munte. Absenţa voastră, iubiţii mei cetăţeni – simpatizanţi, de la vot e pentru mine aur, sănătate şi victorie. Staţi acasă! CCR veghează, că doar de aia i-am pus!”

Îmi exprim sila, dezgustul, faţă de o asemenea zisă democraţie, pe care o condamn şi o resping. Iată cum, la noi în ţară, cîştigă cei ce nu fac nimic sau fac numai rău şi mizerie.

Viorel Cacoveanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.