Leul are cea mai slabă performanţă dintre monedele europene

În Europa Centrală şi de Est, leul a avut cea mai slabă performanţă, scăzînd în luna martie şi faţă de euro şi faţă de dolar.

Leul s-a depreciat din cauza creşterii economice nesigure din acest an, scăderii dobînzilor şi a discuţiilor privind majorările de salarii ale bugetarilor, apreciază analiştii casei de brokeraj X-Trade Brokers. „Într-un an electoral, speculatorii sunt foarte atenţi la orice cheltuieli care ar putea adînci deficitul peste ţinta convenită de 1,9% din PIB. Astfel, leul a pierdut 0,65% faţă de Euro într-un trimestru în care monedele din regiune au avut cîştiguri foarte bune”, consideră Claudiu Cazacu, analist-șef al sucursalei din România a X-Trade Brokers. Pentru următoarele două săptămîni, analiştii X-Trade Brokers nu exclud un efect sezonier favorabil, o dată cu apropierea sărbătorilor de Paşte, care să ofere un „balon de oxigen” leului, întărind uşor moneda naţională şi coborînd cursul de schimb, însă, apoi pot reapărea presiuni de creştere a cursului valutar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.