Protocol de colaborare elevi-studenţi

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au încheiat duminică, 1 aprilie, un protocol de colaborare. Evenimentul a avut loc în cadrul Adunării Generale CNE, organizată cu prilejul lansării proiectului “CNE – factor al democratismului educaţional”.

„Considerînd că educaţia reprezintă un drept natural, ce trebuie perceput ca o responsabilitate şi un bun public, care trebuie să rămînă, prin efortul comun al actorilor implicaţi, o reală prioritate naţională şi să se reflecte în politicile educaţionale şi finanţarea aferentă acestui domeniu, studenţii şi elevii au decis să se alăture în lupta pentru respectarea drepturilor lor. În baza acestui protocol, ANOSR şi CNE urmează să iniţieze şi să dezvolte proiecte comune, să dezbată împreună şi să se consulte reciproc pe temele de interes comun, elaborînd în final poziţii comune pe marginea lor sau susţinîndu-se reciproc, în măsura în care acestea vin în beneficiul celor pe care îi reprezintă. Astfel, vor colabora pentru dezvoltarea sistemului educaţional din România, precum şi pentru asigurarea continuităţii în mişcarea de reprezentare şi a coerenţei politicilor educaţionale promovate de ambele părţi” – se precizează într-un comunicat comun, ANOSR-CNE, remis, miercuri, presei.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.