Apoape 10.000 de credincioşi au asistat la canonizarea Sfîntului Ierarh Simion Ştefan

Aproape 10.000 de credincioşi, potrivit Jandarmeriei, au asistat, duminică, la Alba Iulia, la proclamarea canonizării Sfîntului Ierarh Simion Ştefan, mitropolit al Transilvaniei la mijlocul secolului al XVII-lea, ceremonial religios oficiat de Patriahul României, Daniel, şi de peste 30 de mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi şi episcopi-vicari, împreună cu Patriarhul Teodoros al II-lea al Alexandriei şi o serie de ierarhi greci.

La eveniment a fost prezent şi un sobor impresionant de protopopi, preoţi şi diaconi din Arhiepiscopia de Alba Iulia, alături de credincioşi veniţi din majoritatea parohiilor din Alba şi Mureş. La ceremonialul religios au asistat şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, precum şi secretarul de stat pentru Culte, Nicolae Adrian Lemeni.

Ceremonia religioasă a debutat cu Sfînta Liturghie, oficiată în Catedrala Reîntregirii, după care, de pe un podium special amenajat în curtea Palatului Arhiepiscopal, în faţa catedralei, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, episcop-vicar patriarhal, a dat citire Tomosului sinodal. Cuvîntările au fost rostite de Patriarhul Daniel, Patriarhul Teodoros al II-lea, Mitropolitul Hrisostom de Patras şi Arhiepiscopul de Alba Iulia, ÎPS Irineu.

La finalul ceremoniei religioase, Arhiepiscopia Ortodoxă şi Primăria municipiului Alba Iulia au oferit credincioşilor cîteva mii de colaci şi felii de cozonac, precum şi cîte un pahar cu vin, fiind amplasate în acest sens şase corturi în apropiere de catedrală. Nu au fost semnalate incidente, nici voluntarii Crucii Roşii şi nici jandarmii şi poliţiştii prezenţi nefiind solicitaţi în acest sens pe durata slujbei religioase.

Sinodul BOR a aprobat în şedinţa din 21 iulie canonizarea mitropolitului Transilvaniei Simion Ştefan, cu data de pomenire 24 aprilie. Simion Ştefan a fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, fiind mitropolit al Ardealului între anii 1643-1656. De numele mitropolitului Simion Ştefan se leagă primele traduceri integral în limba română, la Alba Iulia, ale Noului Testament, în 1648, cunoscut sub numele de ”Noul Testament de la Bălgrad”, şi a Psaltirei, în 1651.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.