Agroturism la Sic

Totdeauna am admirat edilii comunelor care ştiu să păstreze şi să valorifice resursele naturale şi tradiţiile populare din zona respectivă. Zilele trecute, vizitînd localitatea Sic, am rămas pur şi simplu uimit de realizările din ultimii ani. Adevărul este că în fruntea obştii de acolo se află un primar, Sallai Janos, care ştie cum să atragă vizitatorii: portul popular din Sic este cunoscut în toată Europa (dacă nu chiar în toată lumea), iar frumoasele costume populare nu numai că se păstrează, dar se şi poartă, chiar şi tineri, fapt de care ne-am convins la diferite sărbători locale. Chiar la intrarea în sat se găseşte pensiunea „Sovirag” (Floare de sare), un exemplu viu al păstrării datinilor populare şi folclorice de pe aceste meleaguri. Începînd cu stilul arhitectonic și aranjamentul interior, și încheind cu restaurantul amenajat tot într-un stil „etno”, unde specialităţile „casei” sînt tradiţionalele mîncăruri locale totul este specific Sicului. Pensiunea se găseşte la doi paşi de lacul „Ciucaş”, o cunoscută rezervaţie naturală, unde se organizează anual un concurs naţional de pescuit, la care vin pescari din toată țara. Pentru viitor se doreşte modernizarea împrejurimilor lacului sărat de la marginea satului, de asemenea o podoabă a Sicului.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.