NATO

Ştiţi ce momente stânjenitoare se nasc în cazul în care vă deplasaţi într-o localitate, unde aveţi un prieten bun şi nu aveţi timp să-l vizitaţi. Totul devine şi mai penibil, în clipa în care te anunţi că vii, dar în ultimul moment, ca să nu rămâi cu degetul lipit de sonerie, eşti anunţat că nu eşti primit. Că nu eşti bine venit! Şi colac peste pupăză, nici nu ţi se zice de ce. Sau, ţi se zice şi, de jenă, nu mai spui nimănui ce şi cum.
Groaznic!
Aşa trebuie să se fi simţit ministrul nostru de externe, domnul Teodor Meleşcanu, cel care a anunţat că face oarişce deplasări în Europa, să spună, să explice, să dreagă…
Evident că nu este vorba doar despre situaţia de moment din România. Deplasările politicienilor în capitalele Europei nu sunt simple capricii de blondă platinată, care şi-a tras bărbat cu carduri multiple şi-şi face cumpărăturile la Madrid sau Paris. Acolo, în vestitele Cancelarii, se merge întotdeauna cu interes, iar părţile aflate pe baricade încearcă să găsească numitorul comun al punctelor divergente.
D-ul Meleşcanu a plecat la Bruxelles.
Ne miră că un diplomat de talia domniei sale n-a…şters-o discret, fără toboşarii năimiţi din mass media. Aroganţă? Degringoladă? Nu pot să ghicesc ce a fost în mintea diplomatului de cursă lungă care este Teodor Meleşcanu, dar pot să presupun că altcineva i-a anunţat – triumfalist – vizita la Bruxelles, în aceste momente când, tot mapamondul vorbeşte de România. Poate că vânzolelile socio-politice ar fi estompat măcar ruşinea de a nu fi primit la sediul NATO.
Poate!
Dar ar fi fost tot atât de jenant. Şi ruşinos. Şi de ofensator, până la urmă. Parteneri strategici, aliaţi, prieteni – apărătorii noştri, la o adică. Se duce ministrul de externe T.M., se ploconeşte, anunţă că va face vizită la NATO şi nu e primit. Fără nici o explicaţie! Doar că vizita se amână. Şi la Bruxelles, la centrala politică a NATO, şi la doi paşi de capitala belgiană, la Mons (centrul Puterilor Aliate ale Europei – SHAPE).
Punct.
Eu, care nu le am cu cele diplomaticeşti, mă gândesc că ar fi putut să ne primească.  Mă rog, să-l primească. Şi, desigur, în spatele uşilor capitonate să-l facă troacă de… Meleşcanu. Că-i traseist: de la diplomaţia PCR, la FSN şi PDSR, mai apoi PNL; ministru de externe la PSD, dar şi şef de spioni externi (că „intern” e tautologie!); ministru al apărării; lingător de preş la Dinu Patriciu în controversata lui companie de petrol românesc măsluit şi vândut, dar şi doctor în ştiinţe politice şi drept internaţional la Universitatea din Geneva. Omul acesta, un ardelean rasat, uns, dar şi mânjit cu toate alea, a fost dat afară. Şi, credeţi-mă! Până la urmă, nu-i vorba de el. De părul lui alb şi de o căruţă întreagă de experienţă în dedesubturile “logofeţilor de taină”. Ci de România! Ceea ce mi se pare de-a dreptul grav.
    Radu VIDA