„Dansatorii de pe Someş – în faţa unei stagiuni bogate în evenimente

De patru ani, de când în comuna Iclod s-a înfiinţat Ansamblul de dansuri populare „Dansatorii de pe Someş”, activitatea tinerilor jucăuşi a crescut în intensitate. La început au participat doar sporadic la câte un eveniment folcloric din împrejurimile municipiului Gherla, iar în prezent aproape că nu există weekend fără o evoluţie de-a lor. Aşa s-a întâmplat şi de curând, când membrii formaţiei au participat la tradiţionalul spectacol al Grupului folcloric „Tradiţii” al Zegrenilor, unde s-au bucurat de mare succes. După cum ne spunea conducătorul ansamblului, Emil Bodea, în perioada următoare vor avea mai multe înregistrări la HORA TV, dar nu vor lipsi nici spectacolele susţinute pe scenele diferitelor aşezăminte culturale din zona municipiului Gherla. Deja se cunosc şi localităţile rurale unde vor evolua în cadrul tradiţionalelor Zile ale Satului. Peste tot în jurul Gherlii, „Dansatorii de pe Someş” sunt aşteptaţi cu mult drag. O altă preocupare este îmbogăţirea repertoriului. La spectacolul organizat la Gherla, de ziua Sfinţilor Trei Ierarhi, tinerii din Iclod au prezentat trei dansuri noi, cu care vor evolua şi la următoarele manifestări culturale la care vor fi invitaţi. În curând, ei vor susţine un program comun cu prietenii lor din oraşul Kiryat Motzkin din Israel, cu care colaborează de doi ani, vizitele reciproce devenind deja obişnuite.

Ansamblul „Dansatorii de pe Someş” condus de soţii Emil şi Geanina Bodea numără peste 40 de membri, în prezent fiind în curs de înfiinţare o grupă mică, de începători. Cel mai tânâr jucăuş are doar 5 ani, pe care recent l-am văzut pe scena sălii polivalente din Iclod într-un spectacol organizat de Primăria comunei. Viitorul formaţiei este în mâini bune. SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.