Premieră la Naţional. PORTOCALA MECANICĂ

Teatrul Naţional Cluj-Napoca anunţă a doua premieră a acestui an, PORTOCALA MECANICĂ de Anthony Burgess, traducere şi adaptare de Diana David, care va avea loc în sala mare, duminică, 15 ianuarie 2017, de la ora 19.

Regia şi decorul: Răzvan Mureşan. Costumele: Ilona Lõrincz. Video, animaţii: Cristian Pascariu, Marius Mureşan. Asistent de regie: Radu Lărgeanu, Maestru de lumini: Jenel Moldovan.

Distribuţia: Alex: Cristian Grosu; Dim: Radu Lărgeanu; George, Beethoven: Miron Maxim; Pete, Dr. Brodsky: Cristian Rigman; Fetele din lacto-barul Korova: Adriana Băilescu, Patricia Brad, Diana Buluga; Cerşetorul, Preotul: Ruslan Bârlea; Billyboy, Inspectorul de poliţie: Silvius Iorga; Gaşca lui Billyboy: Andrei Han, George Olar, Vlad Marin; Fata 1: Iuliana Danciu; Fata 2: Nadina Cîmpianu; Mama: Irina Wintze; Tatăl: Petre Băcioiu; Deltoid, Actorul: Matei Rotaru; Domnul Alexander: Mihai-Florian Niţu; Doamna Alexander: Alexandra Tarce; Doamna bătrână: Adriana Băilescu; Sergentul de poliţie: Andrei Han; Gardianul-şef Barnes: George Olar; Ministrul de Interne: Ionuţ Caras; Dr. Branom: Diana Buluga; Actriţa, Rubinstein: Patricia Brad; Joe: Vlad Marin.

PORTOCALA MECANICĂ este cel mai cunoscut roman al lui Anthony Burgess (1917-1993), publicat în 1962 şi ecranizat în 1971 de regizorul Stanley Kubrick într-un celebru film, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee şi Michael Bates. Filmul a stârnit foarte multe controverse, fiind retras de pe piaţă timp de treizeci de ani, sporindu-şi astfel notorietatea.

Semnificaţia titlului o explică chiar autorul romanului, spunând că o „portocală mecanică“ este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere de la normă. „Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică, spune Burgess. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obişnuit în Malaysia şi înseamnă «fiinţă umană». Cockney şi limba malaeză s-au contopit în mintea mea şi au generat imaginea unor oameni suculenţi şi dulci precum portocalele, forţaţi să intre în forma unor obiecte mecanice“.

Alex, Pete, Dim şi George, cei patru tineri rebeli, trăiesc din jafuri nocturne aducătoare nu doar de bani, ci şi de plăcere. Violenţele pe care le practică împotriva celor mai slabi, cum este cazul Cerşetorului şi nu numai, sunt savurate peste măsură de cei patru huligani. După o serie de astfel de infracţiuni, Alex, şeful bandei – pentru că, după cum spune el mândru, „om fi noi găşcari, dar unul dintre noi trebuie să conducă“ este închis şi supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui să-l transforme într-un individ perfect integrat în societate. Chestiunea liberului arbitru pe care Preotul închisorii o ridică: „Oare ce vrea Dumnezeu? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun? Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun?“ este o problemă la care spectacolul ne invită să medităm. Şi o face într-un mod foarte personal, extrem de alert, scenele succedându-se cu o repeziciune uimitoare. Un iureş de violenţă, muzică asurzitoare, dar şi o foarte delicată scenă în care cei patru „răi“, aşezaţi pe jos, ridică ochii spre cerul împânzit de stele, ca şi cum ar căuta acolo răspunsul la întrebarea pusă de omul bisericii. Portocala mecanică nu e o pledoarie pentru violenţă, ci un antidot împotriva ei. Altfel, de ce în mintea lui Alex ar răsuna mereu Simfonia a IX–a a lui Beethoven, iar Oda bucuriei ar fi delicat interpretată, într-un anume moment al spectacolului, rupând pentru o clipă lanţul violenţelor?

Pentru regizorul spectacolului, Răzvan Mureşan „Portocala mecanică, roman-cult al anilor 60, este un joc psihologic. La fel cum o portocală nu poate fi nicicum asociată unui mecanism, nici omul nu poate fi lipsit de libertatea de a alege. Când un om nu poate alege, încetează să mai fie om, afirmă Burgess. Şi poate de aceea omul care alege răul poate fi mai bun decât un om căruia îi este impus binele. Ceea ce fac, fac pentru că îmi place… răutatea aparţine individului, lui, ţie sau mie, nouă înşine.“