UN CRITIC-ARTIST: EUGEN NEGRICI

„Vă impun şi vă conjur – să nu cădeţi în greşita cale stângă («in sinistra, falsa via!…»)”

MATHIAS CORVINUS (Braşov, 1475)

Eugen Negrici s-a născut la Râmnicu-Vâlcea, într-o familie de intelectuali (ofiţer-profesoară), în urmă cu 75 de ani. Filolog eminent, la Bucureşti, el s-a îndrăgostit de prozatorii ardeleni, încât a debutat, în cea mai renumită revistă a vremii, „Gazeta literară”, cu un eseu despre Ioan Slavici. Patronul religios al Râmnicului fiind Antim (Ivireanul), Negrici a pătruns, încă din studenţie, în esenţa poeziei Didahiilor, debutând, scriitoriceşte, cu volumul: ANTIM, LOGOS ŞI PERSONALITATE (în 1971), „modernizând lectura” asupra cronicarilor, scritorii vechi (Ureche, Miron Costin, Cantemir), ale căror istorisiri „domneşti” ajunseseră să fie „o lume adormită”.

În 1977, Eugen Negrici a publicat cea mai influentă carte (şi sistem de idei al concepţiilor sale) despre literatură, ca „artă frumoasă”: EXPRESIVITATEA INVOLUNTARĂ. Fiind rânduit să scriu o „cronică”, în „TRIBUNA”, am primit, eu însumi, ca prozator, o însemnată înrâurire, care m-a ajutat să redescopăr „expresivitatea adormită”, din NARAŢIUNILE UNIVERSALE DESPRE DRACULA-VODĂ – „PATIMILE LUI DRACULA”. Citită şi interpretată, modern şi postmodern, găsind acea „expresivitate involuntară”, năştea, producea neaştetate efecte; şi o nouă „plăcere a textului” (aproape în sens barthian).

Scrierile lui Eugen Negrici nu sunt uscate, didactice, ci un melaj straniu şi original de stil prozo-eseistic. Aici, în acest sens, vizualizăm farmecul operei sale, după 1979: FIGURA SPIRITULUI CREATOR; IMANENŢA LITERATURII (1980); INTRODUCERE ÎN POEZIA CONTEMPORANĂ şi SISTEMATICA PROZEI (1988), literatura „supravieţuind”, prin „esenţa şi polisemantismul” său, concepte sinonime, ori fraterne „operei deschise” a contemporanului său italian Umberto Eco.

După Revoluţie, Eugen Negrici „s-a învrednicit în duşmani”, publicând două volume incitante, îndrăzneţe şi „dezvăluitoare”, despre caducitatea şi falsurile literaturii „proletcultiste”: LITERATURA ROMÂNĂ SUB COMUNISM (2003) şi ILUZIILE LITERATURII ROMÂNE (2006); amândouă ilustrând cu nume – autori uitaţi, încă în viaţă (volume, lăudate cândva, studiate cândva, ajunse până în şcoli), „cerul, prăbuşit” al ideologiei comuniste. Literatura, după 1947, afirmă Eugen Negrici, a fost „o religie satanică”, supusă dogmelor şi influenţei lor proletcultului, supusă falsului şi perisabilităţii spiritului.

Eugen Negrici s-a învrednicit în duşmani, chiar în oraşul său natal, fiind calomniat (ca şi N. Manolescu). Fiu al unei familii de oneşti patrioţi – părintele său, ofiţer, luptând pe fronturile de la Cotul Donului, scos de sub pământ, scăpând cu viaţă în urma căderii unei bombe! – Eugen Negrici este o strălucită valoare a culturii noastre, calomniile, intrigile, informaţiile false despre viaţa, opera şi credinţa sa, dovedindu-se cu totul absurde şi confuze, în aceste „epoci” de tranziţii nefireşti, nesfârşite, derizorii.

Constantin ZĂRNESCU

P.S.: Moto-ul din Matias-Rex ţine de expresivitatea involuntară. Un negustor român, Coldrea, şi-a făcut „partea leului”, dintr-o marfă (piper), ce venea de la Brăila. Sfatul regelui era împotriva înşelătorilor. Azi poate fi citit: împotriva dogmelor de stânga, satanice.