Concert extraordinar cu Young Famous Orchestra. UN REGAL AL MUZICII RUSE

Din nou despre bucuriile muzicii cu Young Famous Orchestra din Cluj-Napoca – aflată sub bagheta dirijorală a lui Vlad AGACHI –, un concept ce-şi propune să creeze „legături valoroase între orchestra formată din unii dintre cei mai talentaţi tineri instrumentişti români şi muzicieni consacraţi, de reputaţie internaţională”. Şi-şi mai propune „să readucă muzica clasică în prim-planul vieţii culturale româneşti, printr-o abordare modernă a concertului simfonic şi apropierea acestuia de publicul tânăr. Young reprezintă tinereţea şi energia emanate de un colectiv orchestral tânăr şi pasionat, iar Famous – renumele construit prin muncă şi devotament al unor nume consacrate, modele morale şi exemple de excelenţă şi performanţă profesională. În premieră în România, Young Famous Orchestra intră sub înaltul patronaj al Universităţii <Babeş-Bolyai> din Cluj-Napoca, bucurându-se, totodată, de un board de onoare format din personalităţi marcante ale comunităţii culturale româneşti: Dan Grigore, Ioan-Aurel Pop, Mihai Brâncoveanu, Alexandru Herlea” – aflăm dintr-un CV al orchestrei. Aşadar, muzicieni tineri, uniţi de bucuria de a face muzică împreună, la cele mai înalte standarde de performanţă, având la pupitru un dirijor şi el tânăr, Vlad AGACHI, în plină ascensiune artistică, inovativ şi cu un discurs cuceritor, dispus să abordeze repertorii de mare dificultate şi varietate stilistică, având consolidată o gestică riguroasă şi concentrată. Prestaţia sa la pupitrul dirijoral dă siguranţă ansamblului, realizează coeziunea partidelor, asigurând, totodată, şi conlucrarea eficientă, creativă, cu solistul, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi în concertul care face obiectul comentariilor noastre – concertul „necomercial” al Young Famous Orchestra de săptămâna trecută, din Sala Auditorium Maximum. La toate acestea am adăuga, ca un atu în plus, o prezenţă charismatică, neconvenţională a dirijoruloui (şi totuşi, de o eleganţă rafinată), augmentată în dialogurile cu publicul, dublate, de această dată, de cele purtate cu profesorul şi omul de radio Cristian IVANEŞ, fondator al Radio ClaSSicOne.

Concertul s-a constituit într-un regal al muzici ruse a secolului XX, datorat unor compozitori ruşi care, între anii 1935-1940, au cunoscut consacrarea departe de patria natală.

Seara „bijuteriilor muzicale” s-a deschis cu Concertul pentru orchestră de coarde Dumbarton Oaks de Igor Stravinsky, de fapt o „glumă muzicală” aparent uşor de ascultat, de interpretat şi de dirijat. Am spus doar aparent, pentru că ea reprezintă transfigurarea sonoră a vieţii însăşi, care nu e câtuşi de puţin uşoară sau simplă – „viaţa mea” (Agachi) – , de care trebuie să ne bucurăm aşa cum e ea şi în fiecare clipă, oriunde ne-am afla… Concertul lui Stravinsky, în trei mişcări, datând din perioada neoclasică a compozitorului (1937-1938), a fost comandat de familia Robert Woods Bliss şi Mildred Barnes Bliss (din Washington DC) pentru aniversarea celor 30 de ani căsătorie ai cuplului, premiera privată a lucrării având loc la 8 mai 1938, pe domeniul de la Dumbarton Oaks al familiei. Varietatea tempilor, a temelor suprapuse peste citate de inspiraţie bachiană (din registrul Concertelor brandenburgice, mai ales din cel de-al treilea, sugerate în prima mişcare), formulele ritmice cvasi-dezordonate, dar care dau consistenţă întregului, au conturat o piesă de mare angajament, ce susţine, fără vreo umbră de îndoială, constatarea că muzica clasică este cool! (v. Agachi şi Ivaneş).

Solistul serii, violonistul Sabin Laviniu PENEA, a atacat cu aplomb şi precizie dificilul Concert nr. 2 pentru vioară şi orchestră în sol minor, op. 63, de Serghei Prokofiev, alternând ingenios şi convingător (tehnic şi stilistic) cadenţele cu părţile lirice lente, timbrul curat al viorii insinuându-se fascinant în discursul orchestral. Prelunga cadenţă finală – o realizare interpretativă de colecţie!

La bis, solistul a interpretat Lăutarul din Suita „Impresii din copilărie” pentru vioară solo de Enescu, clipa de virtuozitate din Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră, op. 63 de Prokofiev prelungindu-se, în mod firesc, până aici. Sensibil, tehnic, nuanţat.

Admirabilă interpretarea, de către orchestră, a Dansurilor simfonice op. 45 de Serghei Rahmaninov, atât de bogate coloristic, în care s-au remarcat secvenţele solistice ale suflătorilor, precum şi o agogică generatoare de efecte spectaculoase.

Bis-ul final – o altă „bijuterie muzicală”, poemul simfonic „Kikimora” de A Liadov – a încununat o seară despre care numerosul public, în mare parte tânăr, care a animat Sala Auditorium Maximum a UBB, va mai vorbi încă multă vreme. Pe când o nouă întâmplare artistică de acelaşi calibru?

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro