Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 178

La final de octombrie – 26 octombrie 2016, ora 18, Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj-Napoca – va avea loc cea de a 178-a Gală MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ, eveniment organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Academia Română – filiala Cluj-Napoca, Muzeul gazdă şi Consiliul Judeţean Cluj. În programul cu titlul PROVOCAREA DIABETULUI, moderat de Prof.dr. Nicolae Hâncu, figurează conferinţele: Prof.dr. N. Hâncu – Provocarea diabetului; Prof.dr. Gabriela Roman – N. Paulescu şi descoperirea insulinei; Dr. Anca Cerghizan – Federaţia Română de Diabet – 15 ani; Şef lucr. dr. Cornelia Bala – Asociaţia Educatorilor în Diabet – 15 ani; Şef lucr. dr. Anca-Elena Crăciun – Putem preveni diabetul…dacă vrem • Invitat de onoare HORIA BĂDESCU: „O toamnă nebun de frumoasă la Cluj”.

***

În completare la relatarea noastră cu privire la gala lunii septembrie a.c. (cea de a 177-a), să mai spunem că, la reuşita momentului de muzică românească din final şi-a adus contribuţia şi valoroasa pianistă clujeană Diana Dava, care a prezentat Trei schiţe pentru pian de Sigismund Toduţă, bijuterii muzicale cărora le-a conferit culoare, tehnică şi mult lirism.

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.