Chiriaşul

RADU VIDA

Mai liber decât pasărea cerului, chiriaşul din Ţărişoară trăieşte ca un belfer. E ştudinte în ce-o fi el, dar trage chefuri pe nervii colocatarilor; e şomer, dar face afaceri de milioane fără să dea socoteală nimănui; e angajat sârguincios şi respectuos cu vecinii, dar pedofil în timpul liber sau proxenet, după caz.

Nu toţi, desigur!

Dar mai nimeni nu ştie de ei. Spun „mai nimeni”, pentru că, de obicei ştiu locatarii. Cei câţiva care mai susţin cauza unor blocuri vechi, părăginite, unde majoritatea sunt plecaţi în străinătăţuri, iar apartamentele sunt lăsate unor tipi. Sau tipe. Care, de cele mai mult ori, nu stau să se înscrie la asociaţiile de locatari/proprietari, ba chiar subînchiriază în veselie. Sau îngăduie aglomeraţie pe metru’ pătrat. Ziua şi noaptea. Case de pariuri, locuri de fumat ierburi, bordeluri clandestine, maşină de spălat… bani, depozit sau ascunzători pentru te miri ce… Totul sub paravanul Legii!

Ei bine, cu sentimentul penibil de a mă repeta, nu trebuie luat totul cuvânt cu cuvânt. Nu toţi care stau în gazdă fac aşa ceva. Ba, unii dintre proprietari, declară sume minime şi, astfel astupă gura fiscului. Cât de cât! Alţii, foarte puţini, sunt chiar fraieri şi declară suma reală pe care o încasează, fiind de batjocura celor care n-o fac. Fără să dea din veniturile obţinute în acest fel.

Legislaţia? Varză. Ordonanţele de urgenţă? Praf în ochii lumii. Se tot dă înainte cu protecţia datelor personale şi, cu acest motiv, se merge până în pânzele albe în ceea ce priveşte fiscalizarea sumelor reale; se dă nas mucoşilor care au drepturi şi, tot aşa, se acoperă activităţi ilegale, în spaţii bine închise, departe de controlul societăţii. Trebuie recunoscut, însă, că şi statul e hapsân şi ar lua pielea de pe oamenii care câştigă prin suportarea degradărilor aduse locuinţelor lor, expunerea la oprobriul vecinilor, şantajul din partea chiriaşilor în anume condiţii.

O reglementare clară se impune!

Pentru că, de regulă, nici poliţiştii nu controlează asociaţiile de locatari sau proprietari (aproape tot un drac, dar cu alte textile!), nici ANAF nu-şi poate face treaba conform legislaţiei, pentru că e   împiedicată de… legislaţie. Contra altei legislaţii. Şi tot aşa.

Evident că aleşii n-au asemenea gânduri. Ei trebuie… realeşi, nu? Trebuie să promită. Să adune voturi sau bani pentru voturi. Sau…

Problema chiriaşilor este una reală. Şi a locatarilor care suportă prezenţa lor (a unora, mă rog) e de-a dreptul exasperantă. Din acest motiv, ar trebui executivul tehnocrat să se ocupe de… cestiune. Că nici după alegeri nu văd ca prioritate locuirea de către unii sau alţii a unor spaţii.

Dar până se despart apele întortochiate şi îmbârligate ale haosului din domeniu, mai vreau să atrag atenţie asupra unui aspect. Aceste tabere, pe de o parte poliţie/fisc, pe de altă parte asociaţie de proprietari sau locatari/ chiriaş ar trebui să fie o falsă problemă. Asta dacă se porneşte de la principiul că fiecare are drept de intimitate şi obligaţie de a plăti după venitul obţinut. Protejarea sau eludarea uneia din aceşti termeni duce la discriminare, frustrare şi nestăvilită dorinţă revanşardă. Sau recurgând la o pildă, e ca şi cum Platon, dorind să moară fără datorii a considerat că trebuie să dea libertate doar sclavei Diana, preferata lui din timpul… nefilosofării,  iar celelalte 3, care-l serveau în timpul gândurilor metafizice, să rămână tot unelte vorbitoare.

Am spus.