Primenirea clasei politice

RADU VIDA

În primul rând, înnoirea clasei politice se face în mod natural. Ca în orice domeniu. Pleacă unul, vine altul. Mai gălăgios, tânăr, mai cu iniţiativă, mai… Apoi, urmează cazurile în care partidul hotărăşte că trebuie să-şi schimbe imaginea. Rămân ăi hârşâiţi în toate cele, pentru că oricum, există, şi nu trebuie cumpăraţi alţii, ceea ce va să se adeverească, şi aici, ţâpuritura, „dacă n-ai bătrâni…” Şi mai există momentul în care presiunea alegătorilor consecvenţi este atât de mare, încât se trece la o purificare deloc fortuită. Dar aducătoare de voturi.

Dacă e să le luăm pe rând, constatăm că nimeni nu renunţă de bună voie la funcţia de parlamentar. Adică: vrei calule ovăz? Şi el, nu şi nu! Mai bine jăratec, că, poate, se adevereşte basmul. Nu pleacă nimeni de la locurile călduţe, numai dacă şi-a făcut plinul şi, vezi Doamne!, poate sau ştie să pună frână la timp. Aşa ceva este foarte rar şi e demn de trecut la ceaslov.

Să vină tinerii!, clamează unii.

De acord. Dar acolo, în Parlament se fac legi. Se discută treburile importante ale ţării, se ratifică tratate, de cele mai multe ori, de mare subtilitate şi complexitate. Cum poate alegătorul să vâre în urnă un „da!” hotărât, dacă personajul de pe liste e un foarte bun gimnast, să spunem. Dar altceva nu ştie. Nu are de unde să ştie!

Asta îmi aminteşte de orele aspre de fizică, în care profesorul, unul exigent, lăsa o portiţă pentru unul dintre noi, mare gimnast, mare! Omul era rugat să înveţe planul înclinat, de exemplu şi, la ora fatidică, era întrebat strict despre acest subiect. Nimic! „Dar ce ai putea să ne spui?”, întreba indulgent, de data aceasta, profesorul „Poate despre un flic, flac, … dacă…” „În regulă, spunea exigentul profesor (cu alţii), dar pe catedră”. Elevul gimnast executa impecabil saltul înapoi şi înainte. Profesorul: „Ce notă ai primit pentru un astfel de salt”. ”9”. „Ei, bine, de la mine ai un 5. Să fii sănătos!” Omul a ajuns un apreciat antrenor. Dar planul înclinat tot nu l-a ştiut niciodată.

În Forul legislativ nu se potriveşte. Nu rimează. Sigur că pot face alţii treaba în locul lui, sigur că insul, câştigând un mandat, poate să se lase ghidat de partid. Să fie disciplinat. Şi să voteze „ca la carte” Nu despre asta vorbim. Pentru că democraţia nu se face cu dictat de partid, de la preşedinte, de la străini, ci ţinând cont de voinţa electoratului. Care, vorba aia, te-a făcu om.

Femeile? Ca şi bărbaţii: nu simt nevoia unei propoziţii care să înceapă cu nevoia de a le promova. De ce? Pentru că acolo, în For, trebuie să ajungă omul cel mai competent. Şi pentru că nu-i casă de oameni sau casă de toleranţă, sexul – credeţi-mă! – nu contează. Deloc!

Vestita primenire, pe care o cere, din când în când, toată lumea bună a politichiei din Ţărişoară se face şi când, la uşă, bate DNA-ul. Dar şi când partidul chiar are nevoie de un anume specialist pentru a acoperi o propunere în executiv, vreo legaţie, o negociere etc.

Să se primenească, primesc, dar să nu se forţeze nota! Să se împrospăteze pe aici pe colo, dar chiar în punctele esenţiale…! În orice caz, să se facă înlocuirea cadrelor, dar nu prin dictat. Şi nu din interese personale. Una e să-l aduci pe văru’ de la Cocomârla portar la cantina şcolii de şoferi, şi cu totul altceva să-l vâri pe Gheo senator, doar pentru că a scos brişca la cel care a necinstit-o pe soru-ta.

Restul rămâne o problemă de competenţă şi seriozitate. Iar dacă mă scuturaţi un pic, se cheamă că mă trezesc din visare la realitate şi am să fiu foarte trist.

Gata de o altă primeneală, nu?