Salt în gol

RADU VIDA

… Că în plin, e mai greu!

Da’  oricum o sucim, înălţimile au vrăjit întotdeauna Fiinţa şi, credeţi-mă, dacă ar fi să rememorăm, fie şi succint, sacrificiile pentru a ajunge „sus” ne-ar trebui tot ziarul pentru un mega editorial (că tot se poartă).

Atunci, însă, când ajungi la înălţimi şi aerul se rarefiază, echilibristica este grea. E greu şi pe pământ, ar spune cunoscătorii, dar acolo, sus, în văzduh. Există în lumea asta tot felul de tipi care sfidează cele spuse de noi şi, în inconştienţa lor, se avântă tot mai sus şi mai sus. Înălţime de la care se întorc spre Pământ, în cele mai ciudate moduri. Să ni-l amintim, totuşi, pe Felix Baumgartner, care a sărit cu paraşuta de la 38 de kilometri de deasupra solului. Austriacul a fost repede depăşit de un american. Dar… fără paraşută!

Nu mai e chiar tânăr.

Timp de 25 de ani n-a făcut decât papa, somnic, băut, iar papa, şi…  Asta l-a ajutat ca la 42 de ani să aibă nenumărate ore de zbor şi sărituri cu săculeţul acela în spate. Care, nu-i aşa, te aduce cu picioarele pe pământ în cele mai bune condiţii. Peste 18.000 de sărituri! Greu să le şi numeri, da’ să le mai şi execuţi! O mică defecţiune şi… Doamne fereşte! De aici a pornit totul.

Luke Aikins s-a gândit că nimic nu-i sigur sută la sută, aşa că a dat comanda pilotului să urce la 7600 de metri. De acolo, din burta avionului a sărit. În gol. Cum spuneam: fără paraşută! Prietenii şi asistenţa, într-un rar cinism colectiv, i-au cronometrat căderea liberă. 2 minute a durat veşnicia lui Luke şi ce viteză! „Paraşutistul” fără paraşută a aterizat într-o plasă de siguranţă, ceva mai mare decât un stadion. La colţurile paralelipipedului cu drăcia salvatoare se aflau patru macarale gigantice, cu „tălpile” bine înfipte în sol.

A scăpat.

Şi-i adulat de o lume întreagă. Numai că modelul l-au luat alţii. Şi saltul nu a fost chiar atât de fericit. Şi nici spectaculos. Gândul m-a dus, ca şi pe dumneavoastră, sunt sigur, la dragii noştri săritori din/în politichie.

Olteanu, bunăoară.

Bogdan Olteanu. A fost şi avocat, şi deputat, şi vicepreşedinte al Camerei şi viceguvernator al Băncii Naţionale a României. Urcau veniturile băiatului… cu cât cheltuia mai mult, cu atât i se umflau depozitele din bănci. Poveste cu final… nefericit, am spune. Împrumuta 200.000 de lei de la… mămica lui personală şi punea 100.000 de euro în conturi albe pentru zile… DNA. Mai sus! Tot mai sus! Plătea pensie alimentară de… 1500 de euro (faceţi dumneavoastră înmulţirea cu 4,5 lei şi aflaţi ce de nevoi are un puişor de viceprinţ, pe lângă unul de la casa copilului din colţ), Apoi, vicele în toate îşi cumpără Lexus-ul cel mai… luxus, cu fâx cu tot! Dădea şi la alţii, nu-i vorbă, dar şi el a trecut de la garsonieră şi supism la conac de 1000 de metri pătraţi şi rotunzi la capete.

S-a ajuns.

Dar nu mai folosea nimănui. Şi nu mai dădea, cum făcea altădată, şi la alţii. Să trăiască tot atât de modest precum chelia lui aproape de cerul fostului contabil CAP, S.O.Vântu. Acu’, melodia lui Sergiu Cioiu – Vântule! Vânt nebun… – revine pe ecrane. Şi mulţi vor trebui s-o cânte în faţa corului procurorilor: Olteanu, Tăriceanu, Gorghiu, precum şi guvernatorul Caţavencu, Liviu Mihaiu cel Ecologist. Căci, zice folclorul, DNA nu uită şi nu iartă. Aşa, prezumtiv nevinovaţi, îi lasă pe oameni pînă aproape de cer, pe urmă le urmăreşte planarea şi…. haaaaaaţ!

Pentru că şi aripile lui Dedalus…