Ipocrizie ministerială

RADU VIDA

Jaful asupra României s-a petrecut şi se petrece în diferite moduri. Unul brutal, în care s-au desfiinţat toate alea, producţie aducătoare de profit, vreau să spun,  dar şi unul fin, la pantofi de lac, frac, lavalieră şi mănuşi albe.

Comercianţii…

Cu lobby-ul lor, naivitatea şi prostia noastră tot felul de tinoşi şi răpciugoşi şi-au făcut mendrele. Sigur cu complicitatea, mai mult sau mai puţin mascată, a instituţiilor statului. Şi din… nime-n drum, au devenit, brusc, oameni de afaceri, politicieni… Dacă avea unul o nevoie, acolo, şi vroia bani de buzunar pentru beizadeaua care… este, nu-i aşa?, spunea că aduce carne din import. Cu sutele de tone! Pe loc apărea o ordonanţă în care, pentru 24 de h-uri (ceasuri, care nu au nimic de a face cu cadranul solar al bunului simţ) se suspendau dările pentru asemenea manevre oculte şi preferenţiale. Vrea cineva să distrugă afacerile mici (în fotografie, să spunem)? Se dă o dispensă de la Guvern şi tot bugetarul îşi cumpără aparate foto. Da’ nu de oricare: ci din cele care pot prinde chipul pietricelelor de pe satelitul natural al lui Jupiter! Şi… preţuri pe măsură! Că doar nu-s din banii lor, nu?

Exemplele ar putea continua, dar e sfîrşit de săptămână, pare-mi-se, şi ar fi  bine să ne descreţim frunţile. Dar tot trebuie să spun de ultima găselniţa guvernamentală, tehnocrată şi nesimţită. Sau, mai bine spus, acţiunea ministresei finanţelor de a mai vârâ mâna în buzunarele celor care, cu chiu cu vai, şi-au încropit o afacere.

Casele de marcat.

Eu nu zic să punem comersantul să calculeze ce şi cum cu creionul chimic vârât pe după ureche, dar circul cu casele de marcat ar trebui să înceteze. Cu atît mai mult cu cât pute de la o poştă că-i aranjament cu destinaţie precisă. Numai Anca Dana şi Dragu, în acelaşi timp, ştie unde, ce şi cum. În CV-ul ministresei scrie că a învăţat de la FMI-uri, a luat diplome la Washington şi Viena. La „aptitudini” nu scrie nimic! Dar vă spun eu: are! Şi încă ce aptitudini! Luptă femeia asta cu corupţia şi pustieşte locul ca domnitorii cei vechi cînd dădea turcu’. Şi schimbă  – aţi ghicit – casele de marcat. E pentru a 3-a sau a 4-a oară că se întâmplă aşa ceva, într-o ţară în care afacerile se limitează la covrigei, usturoi verde şi iaurt cu bifidus. (Prietenii ştiu… pentru ce! Iar duşmani suntem noi, cei care am îndrăznit să ne avântăm pe cărarea întreprinzătorilor mărunţi şi foarte minusculi). Am să vă rog să ascultaţi cât de mieroasă e luptătoarea anti şi corupţie. Şi ce de scrupule îşi face: Zice: „N-am vrut să punem presiune pe contribuabil, pe companii. Nu am vrut să îi forţăm la cheltuieli suplimentare”. Aţi auzit ceva mai tare decât ipocrizia asta? Păi, casele de marcat vechi costau 7-800 de lei. (cu zerourile aferente, când eram „milionari” săraci) Iar întreţinerea se ridică şi până la 5oo de lei. Astea electronice cât or fi costând? Şi cum s-a gândit ministreasa cea suavă şi tehno să nu preseze buzunarul celui care, în pieţele patriei, abia de şi-a pus drăcovenie de eliberat bon fiscal şi vinde lubeniţă într-o veselie?! Acu’, că va fi legat de ANAF n-a ştii să bată… lângă?

Aş fi înţeles gestul doamnei ministru, dacă s-ar fi gândit să faciliteze fabricarea caselor de marcat electronice la noi în ţărişoară. Să nu facă efort valutar, că de! Dar cineva, acolo, într-o ţară cum nu are asemănare, va mai încasa nişte dolaro-euroi. Iar întreprinzătorul nostru n-are decât să geamă, ca la un orgasm nereuşit. Că el, comersantul străinez creşte, iar noi… succesuri (Eba n.n.), ca în vremuri pe care le credeam apuse.

Bravos, madama!