Mai bine optimişti…

RADU VIDA

Sunt nenumărate cauzele pentru care oamenii nu ştiu să aibă grijă de ei. De sufletul lor, vreau să spun. Dintre aceste situaţii face parte şi vizionarea unor spectacole de teatru sau cinema. Dar, din păcate, statisticile spun că doar 10,6% dintre români au participat, în 2015, la aşa ceva.

Cifre…

Tot cifrele reci ale Institutului Naţional de Statistică spun că 15,2% dintre noi au cumpărat, anul trecut, cărţi, ziare şi reviste.

Ei, lucrurile acestea sunt într-adevăr îngrozitoare. Prin eludarea spectacolelor şi a lecturii pierdem lumi, cum spunea un interlocutor. Lumi în care nici alţii nu ajung la propriu, dar îşi îmbogăţesc peisajul cultural accesând aceste instrumente ale modernităţii. Lumi, ziceam, care, în acest fel, se oferă dezinvolt şi jovial, cu agreabile divagări vizavi de lumea noastră. Lumi care ne îndeamnă la meditaţie. La gândire profundă. La analize. O singură frază poate concentra tot ceea ce n-am trăit până în acel moment. Şi, credeţi-mă, prin această capacitate ne definim specia. Şi devenim aparte faţă de marea lume vie din preajma noastră.

Situaţia este de-a dreptul tragică în satele noastre. Muncă şi iar muncă! Au ieşit din uz socializările de la căminele culturale şi au dispărut cu desăvârşire spectacolele cu invitaţi de marcă: caravana de filme artistice şi documentare, spectacole de muzică populară şi uşoară, teatre în aer liber etc.

Veţi spune că există televizor.

De acord. Dar pe lângă programele de prost gust, există şi acea trimitere în… singurătate. Omul în faţa ecranului. Care, dacă nu adoarme, înţelege tot mai puţin din scălâmbăielile de rom-engleză, cumano-scabroasă ş.a.m.d.

Dar cel mai grav lucru mi se pare că a crescut abandonul şcolar. Am ajuns la un procent incredibil: 8,1%!

N-am să înşir consecinţele acestui dezastru. Dar, cu siguranţă, trebuie menţionat faptul că nu sărăcia este principalul vinovat pentru această situaţie. Tot statistica spune că la ţară locuiesc 74% dintre copii săraci ai României. Dar repet: la şcoală se poate merge oricum. Şi bogaţii au probleme cu progeniturile. La ei abandonul se petrece de prea mult bine.

Neîndoielnic că există o anume frustrare, dată de vremurile pe care le trăim. Degringoladă. Pierderea încrederii. Spaime. Toate acestea se resimt şi la nivelul noilor generaţii. De vină însă sunt cei care spun că şi-au trăit viaţa, că au experienţă, că ştiu ei ce ştiu… O  casă, o familie unde nu se ştie de o bibliotecă, în care nu există interes pentru o călătorie, un spectacol, un ziar, nu se poate aştepta ca, odată ajunşi la şcoală, copii să îndrăgească, aşa, dintr-o dată  buchea.

Dar nu trebuie să fim pesimişti.

Lucrurile se pot remedia, chiar şi de-a lungul unei generaţii.

Dacă…

Ne punem pe reclădit. Ne uităm peste gard şi vedem ce de poveşti de adormit ne-au servit cei care ne-au promis o viaţă mai bună: fără  fabrici, fără apetit pentru lectură, fără drag de ştiinţă şi aport cultural. De toate acestea au parte semenii din lumea la care tindem. Occidentalii. Citesc, merg la spectacole şi doar cu foarte, foarte puţine excepţii părăsesc şcoala înainte de a inplementa în mintea lor tot ceea ce trebuie să ştie un om pregătit pentru viaţă.

Îmi vine în minte acea expresie obsedantă din filmele americane (de obicei proaste ca realizare, dar deosebit de mobilizatoare). De obicei, când e mai rău şi mai rău, protagonistul spune: Nu abandona, va fi bine! Şi putem noi spune orice despre americani, dar au ajuns într-un hal de bunăstare…

N-au nici o apăsare. Şi, mai ales, nu sunt învăţaţi să fie pesimişti.

O posibilă reţetă…