Chiar atât de săraci?

Radu VIDA

Nu daţi vina pe statisticieni! Ei alcătuiesc chestionare. Număra.
Fac operaţiuni matematice. Analiştii sunt cei care concluzionează. Şi bagă frica în sufletul oamenilor. Faptul că Institutul Naţional de Statistică anunţă că în 2015 a fost un an de sărăcie pentru mai bine de 32% dintre români nu înseamnă nimic. Sau, mă rog, aproape nimic.

Cifrele, aşa seci cum sunt prezentate, dau frisoane. Dar, dincolo de ele se află viaţa, mult, mult mai complexă decât simpla adunare, împărţire, înmulţire sau scădere.

Din nefericire, sărăcia este legată, de cele mai multe ori, de comparaţia cu celălalt.  Restul: pragul sărăciei, suma de bani necesară cumpărării de bunuri şi servicii, veniturile pentru acoperirea  diferitelor costuri, coşul zilnic ş.a. rămân nişte indicatori pentru uzul sociologilor, guvernanţilor, organizaţiilor internaţionale ş.a.m.d.

Am spus „din nefericire”, pentru că tot tocând subiectul „sărăcie”, ajungem să ignorăm o altă componentă  esenţială a stării de bine: optimismul. Veţi spune că  un om sărac nu poate fi optimist. Şi, într-o oarecare măsură, vă dau dreptate. Dar şi în acest caz, nuanţele contează. Iar generalizările nu exclud poziţiile individuale. Sigur, asta nu înseamnă că o ducem ca în Rai. Nu înseamnă că n-am merita să trăim mai bine. Dar nici nu trebuie să ne apuce depresia, doar pentru că nişte statistici vorbesc despre glaciaţiuni, când, de fapt, încălzirea globală cauzează!

Sondajele, spuneam, nu aduc… fericirea. Ba din contră. Dar vă propun să ne uităm în jur. Case noi, maşini (de nu mai încape!), oameni îmbrăcaţi după linia modei… Mâncăm mai bine. Bem mai vârtos. Mergem în excursii, vizităm ţări îndepărtate, facem economii în bănci, ne trimitem copiii la şcoli de primă mână…

E drept: nu toţi! Dar, în orice caz, mult mai mulţi decât altădată îşi permit ba una, ba alta din ceea ce am înşirat mai sus. Şi lista nu este nici pe departe încheiată.

Partea mai săracă a populaţiei trăieşte în rural. Dar, dacă suntem cinstiţi cu noi înşine şi cunoaştem cît de cît viaţa la ţară, putem spune că, pe ‘ici pe ‘colo, lucrurile s-au îmbunătăţit sau au stagnat. Mulţi au plecat la oraş, alţii în străinătate… Oamenii muncesc, au pământuri, cresc vite, cultivă ogorul… Nu vorbim aici de „acei oameni care nu se bucură de nivelul de trai minim compatibil cu demnitatea umană” Definiţia ONU este, oricum, evazivă.  Şi, la noi, nu este cazul.

Sărăcia?

Da. Faţă de Ţiriac, să zicem, toţi suntem săraci. Dar (dacă vă place chestia cu capra vecinului…) şi muncitorul de la o centrală nucleară din Occident (pe care îl invidiem pentru câte poate face şi drege) este îngrozitor de sărac faţă de Serena Williams sau Roger Federrer.

Nu cred că aşa trebuie pusă problema.

Zice studiul INS că doar 17 % dintre noi ne-am permis o săptămînă de concediu în afara casei. Am uitat să pun semnul mirării? Păi, restul? Sunt mulţi care nu vor. Altora nu le place. Îi înghesuim şi pe aceştia în patul lui Procust? Zice: doar 5,9 din populaţie şi-a înlocuit mobila demodată sau uzată. Hââââm! Chiar trebuie să cheltuim în fiecare an, doar pentru că patul nu este la modă, sau dulapul  nu seamăn cu cel din interiorul Palatului Buckingham? Doar 28% dintre noi şi-au cumpărat haine noi. Daţi-mi voie să nu cred! Mai grav e că doar 10,6% au fost în 2015 la un spectacol sau teatru/cinema şi 15,2% au cumpărat cărţi, ziare, reviste.

Dar despre aceste două cifre (şi nu numai) – în editorialul de mâine.