La despărţirea de Ilie Călian

Cînd se stinge un condei, care a luminat decenii la rînd pagina unui ziar, lumea aceea rămîne mai singură, iar cititorii, o vreme, mai pustii. Cu toţii sîntem aşteptători ai morţii, cum spunea un mare român, care a trăit mereu departe de ai lui şi de ţară. Numai că nu e nici aici dreptate. Unii ne părăsesc prea devreme, în plină putere creatoare, cînd cei dragi, cei din jur, ar avea atîta nevoie de ei.

A plecat în ultima călătorie omul, gazetarul şi prietenul Ilie Călian. Acum mai bine de o jumătate de veac băteam la porţile şi paginile Făcliei cinci tineri entuziaşti şi cuceritori: Emilia Crişan, Valer Chioreanu, Traian Bara, Ilie Călian şi semnatarul acestor triste rînduri… Toţi au plecat, discret, unul cîte unul, dincolo. Ilie şi-a închinat toată viaţa Făcliei, pe care a păstorit-o în ultimele decenii cu tact, putere şi ambiţie, oferind-o cititorilor, în vreme ce alte ziare care, acum cîţiva ani, aruncau tiraje uriaşe pe piaţă, au pierit ca şi cum nici n-ar fi fost. După decembrie 89, Ilie a devenit un versat comentator de politică internă şi externă şi al zbuciumului vremii sale. A scris cu credinţă şi echilibru, cu talent incontestabil.

Prea devreme ne despărţim de el şi de cuvîntul său. Să-i fie ţărîna uşoară. Amintirea sa va rămîne mereu vie, căci cuvîntul scris nu moare niciodată.

Viorel CACOVEANU