Creditele Băncii Transilvania pentru IMM Invest, aprobate până în 30 iunie

Banca Transilvania (BT) a anunțat că a început aprobarea creditelor în cadrul programului IMM Invest 2021, solicitările clienţilor urmând să fie finalizate până în data de 30 iunie.


Grupul financiar BT afirmă este pregătit să preia inclusiv solicitări pe celelalte componente ale programului, respectiv Agro IMM Invest, IMM Factoring şi IMM Leasing. În anul 2021, prin modificările aduse programului, au fost extinse categoriile de beneficiari eligibili, astfel încât și profesiile liberale, PFA-urile, întreprinderile familiale şi cei care au activităţi agricole pot aplica pentru obținerea de finanţare.
„Prelungirea programului este mai mult decât binevenită. Avem încredere, având în vedere succesul de care s-a bucurat anul trecut. La BT, continuăm să ne implicăm semnificativ pentru facilitarea accesului la finanţare şi recomandăm clienţilor IMM Invest. Orice este important pentru businessul românesc, este important pentru noi. Din ce vedem, fermierii arată interes semnificativ pentru Agro IMM Invest şi ne aşteptăm ca acest program să crească. Ne organizăm cât mai bine să finalizăm solicitările clienţilor până în 30 iunie”, a afirmat Tiberiu Moisă, director general adjunct MidCorporate & IMM, Banca Transilvania.
Reamintim că programul IMM Invest facilitează accesul la finanţare al afacerilor mici şi mijlocii afectate de pandemie. Statul garantează până la 90% din valoarea creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni. Beneficiarii pot cumula finanţări garantate de stat în limita plafonului de 10 milioane de lei, din care maximum 5 milioane de lei pentru capital de lucru.
În anul 2020, prin programul IMM Invest, Banca Transilvania a acordat peste 10.000 de credite, care au adus în economie aproape 4,5 miliarde de lei şi prin care sunt susţinute aproximativ 100.000 de locuri de muncă din țară.
Banca Transilvania are în prezent peste 18% cotă de piaţă, 3,4 milioane de clienţi, 3 linii de business, peste 9.000 de persoane în echipă, soluţii de online banking de ultimă generaţie şi 500 de sedii în 180 de localităţi din România.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut