Medicii de la oraş îşi pot continua activitatea după împlinirea vîrstei de pensionare

Medicii din mediul urban îşi pot continua activitatea după împlinirea vîrstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi de Colegiul Medicilor, potrivit unui proiect de lege adoptat marţi de Camera Deputaţilor, informează AGERPRES.

Proiectul de lege pentru modificarea art. 391 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a Medici-orasfost aprobat cu 211 voturi pentru şi trei abţineri.

Iniţiativa are ca obiect eliminarea discriminării dintre medicii de familie care lucrează în mediul urban şi cei care lucrează în mediul rural, referitor la posibilitatea continuării activităţii după împlinirea vîrstei de pensionare.

Potrivit actului normativ, prin excepţie de la prevederile alin. (1), medicii care îşi desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii medicale, îşi pot continua activitatea după împlinirea vîrstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi de CMR, prin colegiile judeţene ale medicilor sau al municipiului Bucureşti, pe baza certificatului de sănătate. Prelungirea activităţii se stabileşte de o comisie organizată la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, alcătuită dintr-un reprezentant al casei de asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti, un reprezentant al direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti şi un reprezentant al colegiului judeţean al medicilor sau al municipiului Bucureşti, se arată în proiect.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată de Senat pe 22 septembrie 2015. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.