Încep probele scrise din cadrul Evaluării Naționale la finalul clasei a IV-a

În perioada 18-20 mai, 6.349 de elevi clujeni din clasele a IV-a, dintre care 4.609 din mediul urban și 1.740 din mediul rural, susțin probele scrise din cadrul Evaluării Naționale la finalul clasei a IV-a, sesiunea mai 2021.

La nivelul municipiului Cluj-Napoca, probele Evaluării Naționale vor fi susținute de 3.309 elevi, dintre care 3.067 provin din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, iar 242 din unități de învățământ private.

Marți, 18 mai, elevii claselor a IV-a vor susține proba scrisă la Limba română, iar miercuri, 19 mai, se va desfășura proba scrisă la Matematică.  Elevii care studiază în limba minorităților naționale vor susține joi, 20 mai, proba scrisă la Limba maternă.

Conform celor anunțate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, probele scrise încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, la nivelul aceleiași clase, pentru a se evita interacțiunea celor din clase diferite. Timpul alocat elaborării fiecărei lucrări scrise este de 60 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de clasă în care se vor susține probele au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Evaluarea Națională la finalul clasei a IV-a se desfășoară cu prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar.

Rezultatele obținute de elevi la aceste probe nu se consemnează în catalogul clasei și nu se afișează, ci se comunică individual fiecărui elev și părinte.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut