“ Doar o vorbă să-ţi mai spun”: „PREOTEASA” PĂPĂDIA (sînt cuvinte sinonime)

Mirifica floare ce-i strop de soare şi apoi… fulg în vînt! Noroc cu rădăcina ce-o leagă de pămînt şi de viaţa pămîntenilor, conştienţi că sănătatea, dar divin, se cere păstrată cu infinită recunoştinţă.

Taraxacum officinale îi spun în latineşte farmaciştii, începînd din Evul Mediu şi pînă azi, după denumirea ei botanică. Limbajul nostru comun, sub influenţa paleoslavă de un mileniu şi mai bine, o numeşte păpădia. Eliminînd semnul diacritic, adesea confuz, ajungem la etimon, la cuvîntul de bază: popa cu sufixul feminin -dia, sau -dija (cu j vocalizat) cum a rămas în rusa şi bulgara contemporană. Substantivul feminin: papadia evoluează etimologic de la substantivul masculin popa/preot, însemnînd forţa cerească cu har thaumaturgic, tămăduitor.

Se spune că Napoleon Bonaparte, într-una din campaniile sale militare, a avut de luptat şi cu epidemia de icter. Invincibilii oşteni imperiali care au neglijat sfatul medicului militar, acela de a consuma zilnic păpădia, au fost învinşi… definitiv. Experţii în diete sănătoase susţin că păpădia ar trebui consumată în salate diverse, în toate anotimpurile. În pofida gustului amar, planta întreagă este terapeutică în afecţiuni hepato-biliare (şi cine nu le are ?!) Astfel ar fi mai puţini „oameni amărîţi” din cauza disfuncţiei hepatice care vine „la pachet” cu stările emoţionale depresive.

Leacul este amărui, dar efectul înseninează şi face trimitere la un vers blagian: „În frunza de cucută amară îmi fluier bucuriile”. Nu, nu mîncaţi cucută! Mai bine recitiţi poezia „Flori de mac“ de Lucian Blaga şi veţi găsi acolo… tandreţea cuvenită în aşteptarea Luminii Line.

Aurelia PETRULE

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.