Ambasadorul Iranului vrea studenţi persani la Cluj-Napoca

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, s-a întîlnit, vineri, cu Excelenţa Sa Hamid Moayyer, ambasadorul Republicii Islamice Iran în România, aflat în prima vizită oficială întreprinsă la Cluj-Napoca după preluarea mandatului.

Discuţiile dintre cei doi oficiali au fost legate de oportunităţile pe care le oferă acest judeţ, precum şi domeniile de activitate care ar stîrni interes pentru Iran.

„Vizita noastră are ca scop de a identifica domenii din judeţul Cluj în care se pot dezvolta relaţii. Am văzut că sînt oportunităţi de colaborare în multe domenii, mai ales în zona agricolă şi IT. De asemeneea, am văzut potenţialul învăţămîntului superior din acest oraş şi cred că ar trebui încurajaţi tinerii iranieni să vină la studii aici. Şi în trecut au fost studenţi care au învăţat aici iar această tradiţie ar trebui reluată”, a spus Excelenţa Sa Hamid Moayyer.

Ambasadorul Iranului în România, Excelenţa Sa Hamid Moayyer s-a aflat la Cluj-Napoca pentru a participa la Zilele Culturii Iraniene. Manifestarea, organizată de Universitatea Babeş-Bolyai a cuprins o conferinţă în care au fost prezentate istoria şi cultura Persiei, Iranul de astăzi, din antichitate şi pînă în prezent. De asemenea, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost organizată o expoziţie cu vînzare la care au fost expuse obiecte prin care Iranul este cunoscut în intreagă lume.

În cadrul expoziţiei au putut fi admirate de la covoare persane pînă la bijuterii şi accesorii vestimentare.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.