Program educaţional destinat deţinuţilor

Penitenciarul Gherla întreţine relaţii de colaborare şi de parteneriat cu mai multe fundaţii, asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale din ţară, contribuind astfel la lărgirea şi extinderea sferei de activităţi socio-educative desfăşurate cu persoanele private de libertate.

De cîţiva ani, Fundaţia „Stînca Veacurilor”, cu sediul la Constanţa, desfăşoară programe de asistenţă socială şi educative pentru persoanele aflate în detenţie în Penitenciarul Gherla şi în alte unităţi similare din întreaga ţară. În ultima perioadă, fundaţia respectivă a iniţiat mai multe acţiuni educaţionale cu deţinuţii, dar şi cu deţinutele din cadrul Secţiei Exterioare Cluj-Napoca.

În intervalul 15 martie – 15 iulie se derulează programul „Femeie – nevoi şi împliniri”, cu persoanele private de libertate de la Secţia Exterioară Cluj-Napoca. Programul cuprinde 12 întîlniri săptămînale, iar componenţa grupului numără 15 deţinute. La sfîrşitul programului se va evalua întreaga activitate, persoanele private de libertate manifestînd un interes major faţă de tematica aleasă de organizatori.

Fundaţia „Stînca Veacurilor” desfăşoară şi activităţi moral-religioase cu deţinuţii din Penitenciarul Gherla, cu o singură întîlnire săptămînală.

Sz.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.