Personalităţi clujene: Profesorul Augustin Pop – la 90 de ani!

augustin popPrestigiosul “Club ‘90” al personalităţilor clujene are, începînd din 27 februarie a.c., încă un membru, pe profesorul Augustin Pop, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. El se adaugă altor nume cu rezonanţă din învăţămîntul superior clujean, care fac cinste cetăţii noastre prin înfăptuirile multe şi importante pe care le-a adunat de-a lungul, iată, a peste nouă decenii…

S-a născut la 27 februarie 1926, în comuna Giurtelecul Şimleului, judeţul Sălaj, din părinţi ţărani, fiind cel mai mic dintre cei cinci fraţi şi o soră. Părinţii săi au fost primii în sat care şi-au dat copiii la liceu, unul urmînd şi cursurile universitare. Primele trei clase de liceu le-a făcut la Zalău (1937-1940), iar după cedarea forţată a unei părţi a Ardealului către Ungaria, prin Dictatul de la Viena, din 1940, s-a refugiat în ţară, continuîndu-şi studiile la Liceul “Traian” din Turnu Severin, unde susţine şi bacalaureatul, în anul 1945. În perioada 1945 – 1947 a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Cluj. În contextul politic al acelei perioade, a fost nevoit să renunţe la Facultatea de Drept, înscriindu-se la Facultatea de Agronomie din Cluj. La absolvire, în 1951, a fost încadrat ca asistent la disciplina de Zootehnie. A parcurs treptele de evoluţie universitară pînă la gradul de profesor, şef de catedră, predînd materii de studiu cu profil zootehnic la Facultatea de Agronomie, precum şi la Facultatea de Medicină Veterinară şi de Zootehnie, nou înfiinţate. A elaborat şi a publicat cursuri noi, precum Ovine-Suine şi Tehnologia creşterii şi exploatării ovinelor, premiate de Ministerul Educaţiei şi Invăţămîntului şi de Ministerul Agriculturii.

În perioada 1951-1996, a contribuit la procesul instructiv-educativ a peste 5000 de studenţi, iar între 1992-2006 a fost conducător de doctorat. În toate împrejurările a reuşit să armonizeze cele trei planuri ale activităţii didactice universitare, învăţămînt, cercetare ştiinţifică şi producţie, ceea ce constituie o măsură a eficienţei eforturilor depuse de dascălul angajat plenar în misiunea sa.

Concomitent cu răspunderile pe plan didactic, a îndeplinit, în mod succesiv, funcţia de secretar ştiinţific în consiliile profesorale la Facultatea de Medicină Veterinară, la Facultatea de Zootehnie şi în Senatul Universităţii. În perioada 1975-1989 a iniţiat şi a condus ca preşedinte Cercul de Comunicări Ştiinţifice din cadrul Facultăţii de Zootehnie.

Activitatea ştiinţifică a fost orientată în direcţia îmbunătăţirii tehnologiilor de creştere şi a procesului de ameliorare a animalelor. Cercetările care au stat la baza tezei sale de doctorat, avînd ca obiectiv creerea unei rase de oi – Merinos de Cluj, s-au desfăşurat în perioada 1956-1970, teza fiind susţinută la Institutul Agronomic din Bucureşti în anul 1971.

A participat la simpozioane, sesiuni şi conferinţe ştiinţifice în ţară, în Europa şi în Statele Unite ale Americii, lucrările prezentate fiind cuprinse în publicaţiile de referinţă din ţările respective.

Între anii 1964-1965 a urmat un program postuniversitar de perfecţionare în domeniul didactic şi de cercetare ştiinţifică în Statele Unite ale Americii, sub egida Institutului Internaţional de Educaţie din New York. În acea perioadă a fost cooptat, ca “membru de peste graniţe”, în Consiliul Profesoral al secţiei Animal Husbandry, Universitatea de Stat din Minneapolis, Minnesota. La propunerea acestui for, a devenit membru în American Society of Animal Science.

În perioada 1952-1955 a condus Ferma Zootehnică din Staţiunea Didactică Experimentală Mănăştur, iar din 1958 pînă la pensionare în 1996 şi în continuare ca profesor consultant, pînă în anul 2008, a preluat îndrumarea tehnică a sectorului de creşterea ovinelor din Ferma Hoia, aparţinînd Staţiunii Didactice Experimentale.

Legătura neîntreruptă cu problematica experimentală şi de producţie agro-zootehnică a menţinut-o şi în cadrul colectivelor de îndrumare tehnică a unor unităţi experimentale şi de producţie din zonă.

Pentru activitatea şi rezultatele obţinute i-au fost conferite diplome de excelenţă şi diplome de onoare. Totodată, American Biographical Institute – Raleigh, North Carolina, USA, i-a conferit Gold Medal for Romania – Augustin Pop.

Specialist de seamă, apreciat la noi şi în alte ţări, profesorul este deţinător al unei culturi umaniste care transpare şi în proza sa: “Întîmplări printre amintiri” (2008), “Transilvania – consemnări – reflecţii – confesiuni” (2015), precum şi în creaţia lirică, “Cînt de mesteceni” (2003) şi în addenda din volumul „Transilvania”. În versuri clasice tradiţionale, precum şi în versul liber, sînt cuprinse pasteluri dedicate Transilvaniei şi sînt cîntaţi eroi, ţărani şi păstori, oameni de ştiinţă şi de cultură. În perioada 1998-2012 a făcut parte din comitetul director al Uniunii Culturale “Vatra Românească” din Cluj-Napoca. Profesorul este cetăţean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca.

Felicitări şi urări de sănătate, Domnule Profesor!

Emil LUCA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.