Site-ul Consiliului Județean Cluj, ținta unui atac cibernetic

Site-ul Consiliului Județean Cluj a fost, joi, victima unui atac cibernetic. Conform reprezentanților forului administrativ, practic, a fost atacat serverul care găzduiește site-ul Consiliului Județean. Specialiștii instituției au identificat vulnerabilitatea și au acționat în vederea remedierii situației.

„În momentul de față se desfășoară procesul de recuperare a datelor, existând o copie de rezervă a site-ului. Acesta a redevenit, de altfel, funcțional, în prezent intervenindu-se pentru optimizarea funcționării. Toate datele postate pe site-ul Consiliului Județean Cluj au un caracter public, nepunându-se în niciun fel problema punerii în pericol a unor date cu caracter personal. Site-ul Consiliului Județean nu gestionează niciun fel de date cu caracter personal.

Pentru un plus de siguranță, începând chiar din cursul acestei zile, site-ul Consiliului Județean Cluj va fi găzduit pe un alt server, cu condiții de siguranță net superioare”, au transmis reprezentanții CJ Cluj.

Fiind vorba despre o infracțiune, Consiliul Județean va sesiza instituțiile abilitate.

A.M.C.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.