Sărbătoare literară la Gherla: „Eminescu 2016”

 DSC00490 - 1La 166 de ani de la naşterea poetului, în sala Casei Municipale de Cultură Gherla, sub îndrumarea d-lui Constantin Istici, coordonator artistic, şi-au dat întîlnire muzica, dansul, poezia, într-un spectacol organizat de Primăria Municipiului Gherla, Casa Municipală de Cultură şi Cenaclul Literar-Artistic „Ion Apostol Popescu”. Manifestările au început cu cîteva zile înainte prin întîlnirile scriitorilor din cadrul Cenaclului „Ion Apostol Popescu”, ele continuînd în ziua de 17 ianuarie 2016 cu depunerea de coroane şi jerbe de flori de către membrii Cenaclului „Ion Apostol Popescu” la busturile marelui poet naţional Mihai Eminescu şi al lui George Coşbuc, aflate la loc de cinste în Parcul Municipal din Gherla; Radu Macarie, Ida Rognean, prof. Martin Lenghel- preşedintele cenaclului, Lia Puşa Popan, Constantin Istici, Dan Ungur, Andreea Pop, Irimie Perşa, Alexandru Maier au rostit versuri din opera eminesciană, la care s-au adăugat frumoasele versuri ale poeziei „La sDSC00579-1teaua”, rostite cu emoţie de fostul deţinut politic Emil Ungur.

Manifestarea dedicată marelui poet naţional, Mihai Eminescu, a continuat cu un frumos spectacol intitulat „EMINESCU SPRE ABSOLUT”, desfăşurat pe scena Casei Municipale de Cultură. În aplauzele zecilor de spectatori, veniţi spre a-l omagia pe Eminescu şi a-i aduce ofrande la bustul din parcul mare al municipiului a vorbit în deschidere, despre însemnătatea acestei zile, Constantin Istici, vicepreşedinte şi coordonator, domnia sa recitînd poezia ”Lacul”; Marius Guţă, chitară şi voce, a interpretat “Dor de Eminescu”. Pe scenă au mai urcat : Marian Horvat (cenaclist, profesor de istorie) – cu o comunicare şi prezentare de carte, Lucian Boia, “Mihai Eminescu – Românul spre absolut”, Radu Macarie (membru fondator al Cenaclului „I.A.Popescu”) – “Ecoul tău” – versuri proprii; “Peste vîrfuri” – Mihai Eminescu; Alexandru Maier, “La steaua” – Mihai Eminescu; Ida Rognean, “Pentru luceafăr” – creaţie proprie; “Cristal top dance” din Gherla, ansamblu condus de Răzvan Lazăr, cu perechea micuţilor Maxim Adriana şi Butean David. Lia Puşa Popan – membră a cenaclului – „Eminescu” – versuri din creaţia proprie; Larisa Gurzău, membră a grupului „Zestrea” (coordonat şi condus de Constantin Istici), de această dată dovedind reale calităţi de recitatoare – „Revedere” – Mihai Eminescu; Gabriel Precup, Clubul Copiilor Gherla – pian – “Preludiu nr.1 în Do major de Johann Sebastian Bach, „Trio instrumental cameral” condus de prof. Gyöngyi Leleu – Clubul Copiilor Gherla, compus din Gönczi Emma (flaut, voce), Hruban Alma (flaut, voce ), Gyöngyi Leleu (pian, voce) interpretînd „Vezi rîndunelele se duc”- Mihai Eminescu, compozitor Guilelm Şorban şi „Codrule codruţule”- Mihai Eminescu, compozitor Dumitru Georgescu Kiriac; Toader T. Ungureanu, membru fondator al Cenaclului „Ion Apostol Popescu”, cu poezia “Eminescu”, cDSC00536-1reaţie proprie, din volumul “Priveşte cum ninge”, şi poemul “Eminescu 166”; Dan Ungur, cenaclist – „Zbucium Eminescian”, versuri din scrierile personale şi „Floare albastră” – Mihai Eminescu; Irimie Perşa (cenaclist fondator) – „Sara pe deal” – Mihai Eminescu şi o serie de epigrame avînd ca inspiraţie versuri eminesciene, precum şi un moment folcloric la caval. Constantin Istici, vicepreşedinte şi membru fondator al Cenaclului „I.A. Popescu” – lecturi din culegerile de folclor ale poetului Mihai Eminescu: „Cîntece de lume” şi „Doină, doină”, urmate de un recital la nai, punctînd faptul că „Doina”, care aparţine folclorului românesc, a fost inclusă pe Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO. Să menţionăm faptul că el este şi coordonatorul proiectului de spectacol. Alexandru Kutaş – „Bleki” – muzică folk, cu „O, mamă” – Mihai Eminescu, muzica Alexandru Kutaş şi „Departe de tine”, „Va fi soare”, versurile şi muzica aparţinînd cantautorului. Moment interactiv, în dialog cu spectatorii, Ligia Hedeşiu, spectatoare, aceasta recitînd versuri eminesciene, pentru ca, în încheiere, Grupul folk „Astru”, avîndu-i în componenţă pe Marius Guţă (voce, chitară), Cristian Pop (voce, chitară), Andrei Gabor (voce, chitară), Edmund Dujardi – „Dodo” (voce, chitară), să ne prezinte un moment muzical cu „Eminescu”- voce, Andrei Gabor şi „Atît de fragedă”, în interpretarea lui Cristian Pop. Întregul spectacol, aplaudat la scenă deschisă, a fost prezentat cu brio de Constantin Istici într-un tandem reuşit cu Marius Guţă . Felicitări organizatorilor!

Toader T. UNGUREANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.